Companiile mari tin asigurarile pe plus
Data publicarii: 22-05-2013 | Finante-Banci
Dupa primele trei luni ale anului, societatile de asigurare membre ale Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare si Reasigurare au inregistrat o crestere de 2% a primelor brute subscrise. La nivelul intregii piete a existat o scadere de 1%.
Primele brute subscrise la societatile de asigurari membre ale Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania (UNSAR) au crescut cu 2% in primul trimestru din 2013, la 1,938 miliarde lei, fata de 1,895 miliarde lei in primele trei luni din 2012. Uniunea aduna cele mai importante societati de asigurare din Romania care impreuna detin aproximativ 90% din intreaga piata. Doar primii zece asiguratori au ajuns sa controleze mai bine de 80% din piata.
De altfel, societatile nemembre, majoritatea de dimensiuni foarte reduse, au avut, se pare, rezultate slabe din moment ce, la nivelul intregii piete, datele arata ca volumul primelor brute a consemnat o scadere de 1% fata de primele trei luni din 2012. Pe segmentul asigurarilor de viata a fost inregistrata o scadere de 4%, de la 365 milioane lei la 350 milioane lei, pe fondul volatilitatii portofoliilor si al dificultatii de atragere de clienti noi.
RCA sta pe crestere. Codasi in Europa
La asigurarile RCA a fost consemnata o crestere de 7%, sustinuta de majorarea primei medii, de la 157 lei la 170 de lei, iar subscrierile la asigurarile CASCO au scazut cu 6%, in conditiile dependentei de vanzarile de masini noi. Segmentul asigurarilor facultative de locuinte a crescut cu 9%, cresterea primei medii compensand scaderea cu 18% a numarului de polite in vigoare. La nivel european, potrivit datelor UNSAR, Romania ocupa penultima pozitie, inaintea Turciei, in privinta ponderii primelor brute subscrise in Produsul Intern Brut (PIB), situata la finalul anului 2012 la 1,34%, comparativ cu Bulgaria - 2%, Ungaria - 3,1% sau Polonia - 3,8%. La nivelul Uniunii Europene, media se situa la 7,6% in 2011. De asemenea, Romania are cea mai scazuta densitate a asigurarilor din Europa, cu 83 euro/locuitor, fata de Polonia - 400 euro/locuitor, Bulgaria - 100 euro/locuitor, Ungaria - 370 euro/locuitor sau media UE - 1.816 euro/locuitor.
Potrivit presedintelui UNSAR, provocarile industriei asigurarilor sunt recastigarea echilibrului financiar (profitabilitate), managementul riscurilor catastrofice, diversificarea portofoliilor si extinderea bazei de clienti. Asigurarile auto vor continua sa dicteze tendintele, iar pe acest segment provocarile sunt asezarea pe baze actuale a tarifelor RCA, crearea bazei de date comune pentru asiguratorii
CASCO, responsabilizarea clientilor prin introducerea fransizei, legiferarea modului de stabilire a daunelor morale, inclusiv in instanta, recastigarea increderii reasiguratorilor.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene