TAROM reduce cu 15% preturile biletelor de avion pe destinatia Londra, pentru calatorii incepand din 27 octombrie

Data publicarii: 27-08-2013 | Turism

Compania TAROM reduce preturile biletelor de avion cu 15%, pe zborurile intre Bucuresti si Londra, operate cu avioane proprii.

Potrivit unui comunicat al companiei, remis marti AGERPRES, in perioada 2 - 8 septembrie 2013, TAROM pune in vanzare bilete de avion la preturi cu 15% mai mici pe rutele Bucuresti - Londra - Bucuresti si Londra - Bucuresti - Londra. 

Oferta este valabila pentru calatoriile incepand din 27 octombrie 2013, precizeaza compania. 

"Londra este ca un magnet pentru actori, artisti si designeri, un oras care stabileste tendintele in arta, arhitectura, moda, design si tehnologie. Nu ratati Tower Bridge si Turnul Londrei, locul unde sunt pastrate bijuteriile Coroanei Britanice, Palatul Buckingham, British Museum, Big Ben si cladirile Parlamentului, Muzeul Figurilor de Ceara - Madam Tussaud's, Hyde Park si Gradinile Kensington", se mentioneaza in comunicatul companiei. 

TAROM reaminteste pasagerilor ca pretul biletului de avion include numeroase avantaje, precum mese calde si bauturi la bord, transportul gratuit al bagajelor, operare pe aeroporturile principale, check-in gratuit. 

In ceea ce priveste bagajele, pasagerii clasei Economy pot transporta un bagaj de cala in limita a 23 de kilograme, iar pasagerii clasei Business au incluse in pretul biletului maximum trei bagaje de cate 23 de kilograme. In plus, toti pasagerii pot transporta gratuit si un bagaj de mana de maximum 10 kilograme. 

Reducerea este supusa unor conditii si nu se cumuleaza cu alte oferte, adauga TAROM. 

Compania Nationala de Transporturi Aeriene Romane TAROM a fost infiintata in 1954 si a crescut in acelasi timp cu aviatia romaneasca. In prezent, compania are zboruri in 42 de destinatii din care noua sunt interne. 

Din iunie 2010, este membra a Aliantei SkyTeam, din 1993 membra a Asociatiei Internationale a Transportatorilor Aerieni (IATA), iar din 2000 este membra a Asociatiei Companiilor Aeriene Europene (AEA). 

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: