Rezultatele macro bune îi determină pe analişti să modifice în sus prognoza PIB spre 3-3,5% creştere
Data publicarii: Astazi, 11-04-2014 | Finante-BanciVeştile bune venite de la majoritatea indicatorilor macroeconomici în primele două luni ale anului îi determină pe analişti să-şi îmbunătăţească prognozele privind creşterea PIB din acest an spre 3-3,5%.
Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank şi preşedinte al Consiliului Fiscal, spune că are în vedere o îmbunătăţire a estimării pentru avansul PIB din 2014 la 3,5%. BCR, cea mai mare bancă după active, a modificat deja prognoza de creştere a PIB de la 2,3% la 3%, după cum spune Eugen Sinca, analistul-şef al băncii. Şi ING Bank se gândeşte să îmbunătăţească prognoza privind creşterea economică.
Până acum analiştii locali anticipau pentru 2014 o încetinire a creşterii PIB. Media estimărilor economiştilor indica la începutul anului o creştere economică de 2,3%, economia urmând să fie susţinută în continuare de cererea externă şi de o revenire treptată a cererii interne.
Anul trecut economia a înregistrat un salt de 3,5% şi a surprins pe toată lumea, depăşind şi cele mai optimiste estimări ale analiştilor şi ale autorităţilor. Acesta a fost cel mai rapid ritm de creştere al PIB din ultimii cinci ani, plasând România în topul ţărilor europene. Cu toate acestea, PIB-ul real nu a reuşit anul trecut să revină la nivelul anterior crizei.
SURSA: Mediafax.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Deloitte România a asistat Grupul PIB în preluarea brokerului de asigurări STEIN Bestasig
- Studiu EY: Investițiile străine directe în Europa scad pentru prima dată de la pandemie
- Studiu: România se află pe locul 89 în clasamentul celor mai atrăgătoare țări pentru cei care vor să lucreze în străinătate
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare