Frigiderele se muta pe internet
Data publicarii: Astazi, 18-11-2006
Daca aveti un mic magazin in care vindeti flori, calculatoare, frigidere sau carti puteti la fel de bine sa o faceti pe internet, titreaza Evenimentul Zilei. Se intampla si la case mai mari. Afacerile dezvoltate on-line au devenit o tinta importanta pentru majoritatea companiilor care comercializeaza produse pe piata traditionala. Retailul traditional - numit si off-line - si-a legat dezvoltarea de acest segment de comunicare cu precadere. Firme ce vand papetarie, birotica sau muzica (Diverta), tehnica de calcul (Flamingo Computers, Best Computers, Ultra Pro, Depozitul de Calculatoare) sau cele din retailul de electronice ori electrocasnice (Altex, Domo) au inregistrat in ultimul an vanzari importante pe segmentul ".ro".
Ce cumpara romanii de pe nett "Electrocasnicele ocupa primul loc in topul vanzarilor prin domo.ro si sunt urmate de produsele audio-video si apoi de IT&C", a precizat Gabriela Mandrea, directorul de marketing al retailerului Domo.
De trei ori crestere
Piata romaneasca a comertului electronic, adica a tranzactiilor efectuate prin intermediul internetului de situri autohtone si pentru clienti locali, este estimata de principalii actori la 60 de milioane de euro in acest an, cam de trei ori mai mult decat anul trecut.
Si aceasta in conditiile in care comertul on-line este doar in parte virtual, pentru ca prea putini dintre comercianti si-au pus la punct un sistem de plata electronic si mult mai putini clienti il folosesc.
"Exista inca teama consumatorilor de a utiliza plata cu card in mediul on-line, desi ele sunt foarte bine securizate. Apoi, costurile pentru comerciantii on-line sunt inca extrem de mari, ceea ce face aceste sisteme prohibitive", apreciaza fondatorul Flamingo, Marius Ghenea, care a inceput de curand o afacere pe internet.
Retail contra e-tail
Avantajele unui magazin on-line fata de cel off-line sunt semnificative. Magazinele virtuale sunt deschise si pot fi accesate non-stop, iar clienti pot fi, teoretic, toti cei sase milioane de utilizatori romani de internet. Costurile sunt pana la 70% mai mici decat cele pe care le presupune un magazin traditional, spun antreprenorii din internet.
"Deschiderea unui magazin on-line ajunge la 1.400 de euro, iar costul fix lunar al operarii magazinului virtual se ridica la 100 de euro", a precizat Marius Dosinescu, managerul companiei Avantaj Net, care asigura servicii de web design, consultanta si promovare pentru magazinele virtuale autohtone.
"Vitrina" unui magazin on-line poate stoca mai multe produse decat cea a magazinului, iar retailerii practica pe internet preturi cu cateva zeci de procente mai mici decat in cel traditional.
80% amatorism
Conform serviciului de monitorizare a traficului on-line, trafic.ro, cele mai vizitate extensii pe web ale unor retaileri traditionali sunt dol.ro (magazinul virtual al lantului de papetarie si birotica Diverta), do-shop.ro (Depozitul de Calculatoare), flamingo.ro sau domo.ro, ale caror rate de accesari depasesc 2.000 de vizitatori pe zi.
Potrivit managerului DivertaOnline, vanzarile site-ului au totalizat in anul trecut cam 5% din totalul lantului de librarii, adica aproape 100.000 de euro. Pe de alta parte, exista pe internet si magazine care nu functioneaza decat in off-line.
Emag.ro si okazii.ro, ambele realizate dupa modelele celebrelor portaluri americane Ebay sau Amazon, sunt lideri in e-commerce-ul autohton. Emag, primul magazin on-line romanesc, a trecut de pragul de 100.000 de vizitatori saptamanal.
"Avem zilnic 700-800 de solicitari, dintre care multe se transforma in comenzi ferme. Vom incheia anul cu venituri de aproximativ 30 de milioane de euro", ne-a declarat Radu Apostolescu, directorul executiv al Emag.
Exemplul este insa dintre cele mai fericite. Dintre cele mai bine de 1.000 de site-uri care practica e-commerce doar 20% au o activitate constanta si cifre de afaceri care depasesc un milion de dolari.
Citeste tot articolul in Evenimentul Zilei
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025
- Piata de birouri din Bucuresti a crescut in primul trimestru din 2026, dar ramane sub nivelurile pre-pandemie
- Economia Romaniei ramane in recesiune tehnica
- Opinie Deloitte: Conformarea la noile reguli de combatere a spalarii banilor - termene limita, pasi necesari si noi entitati vizate
- Titlurile de stat Fidelis revin în mai: randamente de 7,5% în lei și 6,25% în euro, sub nivelurile anterioare
- Instabilitatea politica zguduie pietele: leul pierde teren, iar riscurile pentru companii se amplifica
- Update 3: Curs record anuntat de BNR: euro depaseste 5,26 lei
- Inceputul lui 2026 arata o tendinta clara a romanilor de a-si planifica din timp vacantele, cu accent pe siguranta