Tarom nu stie daca reducerea tarifelor la intern aduce profit
Data publicarii: 18-11-2006
Tarom sustine ca nu poate face o evaluare a incasarilor pana la finalizarea perioadei pentru care a fost anuntata reducerea de preturi pe cursele interne, desi compania dispune de un sistem informatic performant, noile tarife au fost anuntate, iar numarul biletelor este inregistrat, aflam din Curentul. Operatorul aerian dispune din 6 februarie 2006 de un sistem informatizat (Passenger Revenue System) de contabilitate vanzari si venituri, implementat de compania americana IBM, ce a costat doua milioane de dolari.
"Alaturi de contabilitatea costurilor, noua aplicatie include compania Tarom in clubul companiilor aeriene moderne, simplifica activitatea de contabilitate a veniturilor si vanzarilor ", conform unui comunicat IBM mai vechi. Directorul de operatiuni la sol al operatorului aerian, Doru Columb, spune ca incasarile Tarom, din momentul in care a intrat in vigoare masura si pana in prezent, s-au diminuat dupa reducerea tarifelor cu 50% pentru zborurile interne, la jumatatea lunii octombrie.
Conform Mediafax, Doru Columb ar fi afirmat ca aplicarea reducerii de pret nu se impunea pe unele rute, pentru ca oricum avioanele erau pline. "In orice caz, pe unele rute, cum ar fi Bucuresti - Timisoara sau Bucuresti - Cluj-Napoca, nu se impunea aplicarea acestei masuri, pentru ca oricum aveam avioanele pline", a aratat Columb. Directorul Tarom ar mai fi precizat ca traficul este mai redus pe rutele din estul Romanei, in comparatie cu cele din restul tarii.
Ulterior acestor precizari, care intrau in contradictie cu declaratiile optimiste ale ministrului Radu Berceanu facute la lansarea programului, compania Tarom a remis un comunicat in care precizeaza ca directorul Doru Columb "nu a facut declaratiile aparute", deoarece nu el este persoana care se ocupa de incasarile Companiei Tarom. Comunicatul mai precizeaza: "Ca efect al aplicarii masurii de marketing (...) s-a inregistrat o crestere de pasageri pe toate cursele interne.", fara a ne lamuri daca masura aduce sau nu profit companiei, in conditiile in care Taromul a cheltuit doua milioane de dolari tocmai pentru a avea in timp real astfel de raspunsuri.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene