Originea romaneasca a produselor, printre cele mai importante criterii de alegere a unui supermarket sau hipermarket(studiu)

Data publicarii: 09-10-2015 | Diverse

Originea romaneasca a produselor
se numara printre cele mai importante criterii, alaturi de prospetime, gust si varietate, care ii determina pe consumatori sa aleaga un anumit supermarket sau hipermarket, se arata intr-un studiu remis joi AGERPRES.

Jumatate dintre romani sunt dispusi sa faca un efort suplimentar, cum ar fi parcurgerea unei distante mai mari, pentru a cumpara produse romanesti dintr-un supermarket sau hipermarket, arata un studiu realizat de compania iSense Solutions.

Importanta criteriului produs in Romania difera in functie de produs. Astfel, respondentii au ales ouale (56%), carnea (52%), legumele (52%), laptele (51%), fructele (48%), branza (48%), iaurtul (45%), pestele (32%) si conservele (39%). Dintre acestia, romanii cu varsta peste 55 ani considera, intr-o proportie semnificativ mai mare, ca mai important este ca laptele si legumele sa fie de provenienta romaneasca, in timp ce persoanele cu varsta cuprinsa intre 35 si 44 de ani prefera carnea si iaurtul de origine autohtona.

"De remarcat este faptul ca, desi provenienta romaneasca a produselor este suficient de importanta pentru consumatori incat sa parcurga o distanta mai mare fata de casa pentru a-si face cumparaturile, 44% dintre romani au afirmat ca nu ar renunta la supermarketul/hipermarketul preferat daca ar sti ca acesta vinde produse romanesti intr-o proportie foarte mica', a adaugat Traian Nastase, managing partner iSense Solutions.

Studiul a fost realizat online pe un esantion de 1.011 de respondenti, membri ai panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu varsta de peste 18 ani, din mediul urban. Culegerea datelor a fost realizata in perioada 30 septembrie - 6 octombrie 2015.

AGERPRES
Ultimele stiri pe BankNews.ro: