Paunescu: Banii de la BCR nu au intrat in conturile Fondului Proprietatea
Data publicarii: 24-11-2006
Fondul Proprietatea nu a incasat pana acum cei 242,5 milioane euro din privatizarea Bancii Comerciale Romane (BCR), contravaloarea pachetului de 4% din actiuni pe care il detinea anterior in banca, a declarat, joi presedintele fondului, Alexandru Nicolae Paunescu. "Inca nu am primit banii pentru BCR desi am trimis notificari atat catre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, cat si catre Ministerul Finantelor", a declarat Alexandru Nicolae Paunescu. "Mai mult, oficialii Ministerului Finantelor nici nu stiau ca trebuie sa vireze o parte din banii din privatizarea BCR catre Fondul Proprietatea", a adaugat presedintele fondului.
"Trebuia sa primim banii pentru BCR chiar din ziua in care au intrat in tara", a adaugat Paunescu. Potrivit acestuia, nu se stie cu exactitate cand vor ajunge banii de la BCR in conturile fondului "Am mizat ca vom plasa fondurile de la BCR in depozite bancare, am facut toate schemele, dar nu am primit inca banii si nici nu stim cand ii vom incasa", a mai spus Paunescu.
Fondul Proprietatea va mai incasa, in scurt timp, dividendele aferente anului 2005, in valoare de 225.000 lei, din partea companiei Oil Terminal, dupa finalizarea proceselor din Justitie. Alti 130.000 lei vor fi incasati de Fondul Proprietatea ca dividende pe 2005, distribuite de CN Administratia Porturilor Dunarii Maritime Galati
E rste Bank a preluat pachetul majoritar de 61,8825% din actiunile Bancii Comerciale Romane la jumatatea lunii octombrie 2006, cand a platit 3,75 miliarde euro, din care 2,2 miliarde euro au intrat in conturile statului roman. Fondurile au fost transferate prin intermediul Citibank, care a actionat in calitate de agent escrow pentru tranzactia de privativzare a BCR.
Sursa: NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene