Factura la energie va reprezenta 10% din venituri in 2009
Data publicarii: 24-11-2006
Factura la energie pentru consumatori va reprezenta maxim 10 % din veniturile lor totale, dupa implementare cu succes a programului "Termoficare 2006-2009", fata de 30% cat este in prezent, considera directorul UMP din cadrul MAI al programului, Vasile Muntenita. "Prin implementarea acestui program urmarim doua obictive majore, respectiv sa limitam interventia statului in mecanismele pietei energetice si sa implicam partea privata cu putere de finantare, dar in acelasi timp factura platita de populatie sa nu aiba o pondere din venituri mai mare decat media europeana, care, in acest moment, este de aproximativ 10%", a precizat directorul Unitatii de Management al Proiectului din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, Vasile Muntenita.
El a precizat ca, in prima faza, vor scadea cheltuielile pentru caldura, iar in momentul cand sistemele de cogenerare vor fi implementate in cadrul acestui program va urma o micsorare si a facturii la electricitate.
In opinia sa, acest lucru ar putea fi posibil chiar si inainte de finalizarea programului "Termoficare 2006-2009. Calitate si eficienta", cu conditia ca administratiile publice locale sa se implice, potrivit prerogativelor, in implemetarea acestui program. Muntenita a subliniat ca in alte tari europene rezolvarea acestei probleme depinde exclusiv de adminsitratiile locale.
"Aceste obiective vor fi atinse cu conditia sa scadem ponderea pierderilor de la 40%, cat se inregistreaza in prezent, la 12%, odata cu obtinerea unui randament de 85% pentru sistemul de termoficare", a adaugat Muntenita.
La randul sau, profesorul universitar din cadrul Facultatii de Energetica a Politehnicii Bucuresti, Victor Athanasovici, a explicat ca fiecare cetatean are dreptul sa isi aleaga propriul sistem de termoficare, cu conditia sa nu aduca prejudicii societatii. "In momentul in care cheltuielile cu combustibilul, cum ar fi gazele naturale, sunt de 80-90% la nivel individual, este normal ca factura la caldura sa fie mare. Pe masura ce sistemul devine centralizat, ponderea cheltuielilor cu combustibil scade, ajungand la 65% in cazul cogenerarii, astfel ca pretul final de vanzare a energiei termice nu va mai fi atat de sensibil la variatia pretului combustibilului", a spus Athanasovici.
Cei doi reprezentanti ai UMP au subliniat importanta implicarii unor investitori privati in acest program, fie pentru achizitionarea unor termocentrale, fie pentru concesionarea anumitor portiuni din sistemul de termoficare. "Se stie ca statul e cel mai prost administrator astfel ca suntem in negocieri cu companii importante din tari precum Suedia, Rusia, Italia, Israel, Japonia sau Germania pentru a semna parteneriate in vederea finantarii", a mai declarat Muntenita.
"La finalul programului, daca toate eforturile noastre au fost eficiente, factura platita de populatie va scadea la jumatate, insa pentru acest lucru este nevoie de studii si de proiecte optime", a precizat secretarul de stat in MAI, Mircea Toader, la mijlocul lunii noiembrie.
Program de termoficare are un buget total de aproximativ 3,8 miliarde de euro. Pentru 2006, programul de reabilitare a retelelor de distributie a agentului termic, a avut un buget de 500 de milioane de lei, iar pentru 2007 vor fi alocati 750 de milioane de lei.
Potrivit oficialului MAI, autoritatile locale trebuie sa isi intocmeasca, impreuna cu o companie de consultanta, studii de fezabilitate privind modernizarea sistemului centralizat de termoficare. "Dupa toate studiile necesare, urmeaza atragerea investitiilor insa trebuie sa urmarim si modalitati de cofinantare, respectiv fonduri structurale, banii de la Guvern, tranzactionarea de certificate verzi sau parteneriate public-private", considera secretarul de stat. In opinia sa, sistemul de cogenereare (producerea energiei electrice si a celei termice in acelasi timp) reprezinta una dintre solutiile cele mai viabile, in contextul in care combustibilii sunt deosebit de costisitori si trebuie idetificate noi resurse alternative si solutii tenice moderne.
El a mai precizat ca, incepand cu 21 martie 2007, toate cladirile noi in sistem condominium vor trebui sa aleaga un sistem unic de termoficare. "In cazul in care acei consumatori aleg sistemul cu centrale proprii, fie ele de bloc, de scara sau de apartament, adica renunta la sistemul centralizat, autoritatile locale nu mai au nici o treaba cu ei, doar daca ei vor, la un moment dat, sa se branseze", a completat Toader.
Sursa: NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Curs record anuntat de BNR: euro depaseste 5,14 lei, cu perspective de noi cresteri in urmatoarele luni
- Inceputul lui 2026 arata o tendinta clara a romanilor de a-si planifica din timp vacantele, cu accent pe siguranta
- Cheltuielile auto, din rutina contabila in zona de risc fiscal: de ce a devenit deductibilitatea fiscala o prioritate pentru ANAF
- Polarizare pe piata birourilor: 87% dintre companiile mari isi mentin suprafatele de birouri, in timp ce firmele mici se extind
- Studiu Deloitte Romania despre piata locala de arta: pictura contemporana domina optiunile de achizitie
- Piata logistica intra intr-o faza de ajustare dupa anul record 2025, pe fondul incertitudinilor interne si externe. Perspectivele pe termen lung raman solide
- EY lanseaza inteligenta artificiala autonoma la nivelul intregii organizatii
- Bank of America depaseste asteptarile in T1: profit in crestere cu 17% si venituri peste estimari
- Inflatia revine pe crestere in martie: urca la 9,9%, pe fondul scumpirilor generalizate
- Schneider Electric a testat modelul AI agentic NVIDIA Nemotron pentru managementul alarmelor
- Oboseala schimbarii loveste angajatii: companiile cauta echilibrul intre viteza, AI si capital uman
- Aderarea Romaniei la OCDE: pas strategic major cu impact asupra investitiilor si costurilor de finantare
- Studiul EY Consumer Index 2026, editia de Paste: romanii devin mai calculati si mai informati cu cheltuielile de Paste
- Hidroelectrica incepe reumplerea lacului Vidraru si publica rezultatele financiare pentru 2025
- Avertisment: Romanii, vizati de un nou val de frauda online care foloseste imaginea presei si a persoanelor publice