BNR: Guvernatorul Mugur Isarescu va putea primi pensia in momentul in care depune cererea de acordare a acesteia
Data publicarii: 07-09-2016 | EconomieGuvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, va putea primi pensia numai din momentul in care va depune cererea de acordare a pensiei si numai pentru viitor, nefiind indreptatit sa primeasca retroactiv sumele, se arata intr-un comunicat de presa al institutiei remis, miercuri, AGERPRES.
'Din punct de vedere legal, menționăm faptul că acordarea indemnizației de pensionare de către BNR nu este condiționată de depunerea dosarului de pensionare. Condițiile de acordare a indemnizației de pensionare sunt expres prevăzute în contractul colectiv de muncă al Băncii Naționale a României. Totodată, precizăm că, până în prezent, dl. Mugur Isărescu, deși avea dreptul legal, nu a formulat și nu a depus cerere privind acordarea pensiei la casa teritorială de pensii, potrivit art.103 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice', se arată în document.
Potrivit acestuia, în conformitate cu prevederile art. 104, alin. 2 al legii menționate, pensia se plătește numai ulterior momentului depunerii cererii de acordare a pensiei.
'Pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, după caz, emisă în condițiile prevăzute de prezenta lege, și se acordă de la data înregistrării cererii. Mugur Isărescu va putea primi pensia numai din momentul în care va depune cererea de acordare a pensiei și numai pentru viitor, nefiind îndreptățit să primească retroactiv sumele (în sensul celor arătate a se avea în vedere motivarea Curții Constituționale în decizia 183/2016, pronunțată într-o speță similară)', menționează sursa citată.
În cursul zilei de miercuri, 7 septembrie, ca urmare a hotărârii Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, BNR face publice veniturile anuale nete aferente anilor 2009 — 2015 din declarațiile de avere ale membrilor CA aflați în funcție în această perioadă.
Astfel, conform comunicatului BNR, în 2009 guvernatorul a avut un venit net de 617.444 lei, în 2010 — 595.456 lei, în 2011 — 772.380 lei, în 2012 — 807.679 lei, în 2013 — 828.950 lei, în 2014 — 963.652 lei și în 2015 — 1.144.069 lei.
BNR precizează că în cazul veniturilor încasate de Guvernatorul Mugur Isărescu, variația veniturilor a fost determinată de factori de natură exogenă, respectiv reducerea salariilor nete cu 25% în 2010, creșterea veniturilor nete prin plafonarea CAS în 2011, de indexări salariale în linie cu rata inflației (anii 2009-2014), de acordarea participației la profit (excepție făcând anii 2009 și 2014) și de încasarea indemnizației de pensionare (o tranșă în 2014, două în 2015).
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Deloitte România a asistat Grupul PIB în preluarea brokerului de asigurări STEIN Bestasig
- Studiu EY: Investițiile străine directe în Europa scad pentru prima dată de la pandemie
- Studiu: România se află pe locul 89 în clasamentul celor mai atrăgătoare țări pentru cei care vor să lucreze în străinătate
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare