Romeo Urjan a fost desemnat director general al Companiei Nationale a Uraniului

Data publicarii: 28-11-2016 | Economie

Consiliul de Administratie al Companiei Nationale a Uraniului (CNU) l-a desemnat pe Romeo Urjan, membru al CA, in functia de director general al societatii, potrivit unei postari pe pagina de Facebook a Ministerului Energiei.

Romeo Urjan este specialist în industria nucleară și a ocupat, în perioada mai 2015 — noiembrie 2016, poziția de director al Direcției Tehnice și Securitate Nucleară în cadrul Nuclearelectrica (SNN).

"Sunt bucuros că domnul Romeo Urjan a acceptat să preia această responsabilitate uriașă și sunt convins că domnia sa se va bucura de sprijinul tuturor celor care doresc revenirea în piață a Companiei Naționale a Uraniului. Nu sunt mulți cei care aleg să își asume asemenea poziții în vremuri grele și îi apreciez în mod deosebit pe cei care sunt hotărâți să nu lase România să-și piardă avantajele sale strategice. Compania Națională a Uraniului are nevoie de un proces temeinic de eficientizare și restructurare care să conducă la menținerea ciclului nuclear integrat al țării noastre", a declarat ministrul Energiei, Victor Grigorescu.

La rândul său, Nuclearelectrica transmite, într-un comunicat remis luni AGERPRES, că a luat act de numirea lui Romeo Urjan în funcția de director general al CNU.

Romeo Urjan a ocupat poziția de director de producție al CNE Cernavodă până în anul 2000, iar ulterior anului 2000 a ocupat diverse poziții strategice de management (în operare și exercitarea controlului nuclear) la compania Ontario Power Generation din Canada.

"Motivată de necesitatea readucerii experților români în țară, SNN a inițiat în anul 2014 procedura de recrutare pentru poziția strategică de Director Direcția Tehnică și Securitate Nucleară din cadrul sediului executiv, poziție care a fost ocupată în perioada mai 2015-noiembrie 2016 de domnul Romeo Urjan, asigurând integral funcția de coordonare și control dintre sediul central și cele două sucursale în domeniul complex al funcțiilor de securitate nucleară", spun reprezentanții Nuclearelectrica.

Potrivit acestora, recrutarea SNN s-a realizat în baza unor criterii solide de calificare tehnică și operațională, experiență în industria nucleară și experiență în poziții similare de management.

"Considerăm că numirea în funcția de Director General al CNU s-a realizat de către Consiliul de Administrație al CNU în contextul necesității asigurării unui specialist în industria nucleară și în management strategic pentru redresarea CNU și implementarea unor strategii de eficientizare și creștere care să conducă la menținerea ciclului nuclear integrat, dezvoltarea capabilităților CNU și la creșterea competitivității companiei", se mai arată în comunicatul Nuclearelectrica.

Urjan este expert în operare, construcție și punere în funcțiune de capacități nucleare, securitate nucleară și programe de pregătire.

"Din punctul de vedere al SNN, plecarea din companie a unui director strategic este o pierdere, dar, în același timp, SNN este dispusă, fiind conștientă de importanța CNU la nivel național și în menținerea ciclului nuclear integrat, cu efect direct asupra siguranței în aprovizionare cu materie prima și predictibilitate în operare ale SNN, să asigure, chiar și indirect, tot sprijinul necesar pentru salvarea CNU, într-un moment dificil. CNU trebuie să rămână un partener strategic. SNN și CNU sunt două companii cu rol esențial în industria nucleară", Daniela Lulache, director general al SNN.

Compania Națională a Uraniului estimează că va finaliza acest an cu o pierdere de 101,3 milioane de lei, față de un rezultat negativ de 143,3 milioane de lei în 2015, potrivit proiectului de buget privind veniturile și cheltuielile companiei, publicat pe site-ul Ministerului Energiei.

Astfel, compania și-a bugetat venituri totale de 43,5 milioane de lei și cheltuieli totale de 144,8 milioane de lei.

"CNU este unicul producător de pulbere sinterizabilă de dioxid de uraniu, (UO2) de pe teritoriul Uniunii Europene, care asigură materia primă pentru fabricarea combustibilului nuclear de tip CANDU necesar funcționării Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, calificat de către Societatea Națională Nuclearelectrica S.A., denumită în continuare SNN, ca furnizor de UO2, în conformitate cu specificațiile pentru combustibilul nuclear tip CANDU și cu normele Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, SNN fiind unicul beneficiar al produselor obținute de CNU. Conform reglementărilor legale în vigoare, CNU își asigură veniturile necesare desfășurării activității în baza contractelor comerciale cu SNN pentru livrarea dioxidului de uraniu, precum și cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, pentru achiziționarea de octoxid de uraniu la rezerva de stat", se arată în nota de fundamentare.

Autorii proiectului spun că elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2016 al CNU s-a realizat avându-se în vedere, printre altele, nivelul preliminat al realizărilor pentru anul 2015 și nivelul estimat al contractelor ce urmează a fi încheiate pentru anul 2016.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: