Majoritatea fluxului de date se va muta in solutii de tip cloud, pana in anul 2020 (Cisco)

Data publicarii: 28-11-2016 | Economie

Traficul de date in cloud va creste de aproape patru ori la nivel global, pana in 2020, iar 90% din totalul datelor stocate se muta in acest tip de solutii de stocare, potrivit studiului Cisco Global Cloud Index pentru perioada 2015 - 2020, publicat luni de Cisco.

Potrivit realizatorilor cercetării, în următorii patru ani, traficul de date în cloud va ajunge la 14,1 zetabytes (ZB), de la 3,9 zetabytes cât este în prezent, iar video streamingul reprezintă principalul generator de trafic în segmentul consumer.

Printre tendințele remarcate de către specialiști se află faptul că, până în anul 2020, majoritatea fluxului de date (92%) va fi procesată de centre de date în cloud și doar 8% de cele tradiționale.

De asemenea, capacitatea de stocare a centrelor de date crește constant, cu 1,8 ZB, de aproape 5 ori față de 2015, în timp ce volumul de date stocate pe diferitele dispozitive conectate la internet va fi tot de 5 ori mai mare decât cel stocat în centrele de date, până în 2020.

Specialiștii consideră că Internet of Thing (IoT) va fi un generator masiv de date, la nivel global, cu trafic direcționat din centre de date către dispozitive/utilizatori de 275 de ori mai mare.

În privința cloudului public, statistica relevă că, în următorii patru ani, 68% din procesele/aplicațiile de acest tip vor rula din centre de date publice, în creștere de la 49% în 2015. Pe de altă parte, până în 2020, aproape o treime (32%) dintre aceste procese vor rula din centre de date private.

"Ponderea aplicațiilor business va scădea de la 79% la 72%. 29% vor fi folosite pentru computing și 24% pentru colaborare. Alte 22% vor fi generate de baze de date /aplicații analitice/Internet of Things (IoT). Până în 2020, fluxurile de date generate de consumatori finali vor avea o pondere de 28% din total. Conținutul video și rețelele de socializare sunt cele mai mari generatoare de trafic: streaming-ul video va genera 34% din traficul total, rețelele sociale 24% și căutările online 15%", notează realizatorii studiului.

Conform Cisco, 59% dintre utilizatorii de Internet vor folosi soluții personale de stocare în cloud până în 2020, față de 47%, în 2015, în timp ce consumatorii vor genera un trafic lunar de 1,7GB pe lună prin soluții de stocare, în creștere de la 513 MB, cât se înregistrase anul trecut.

Cisco Global Cloud Index (2015-2020) a fost dezvoltat pentru a estima tendințele și creșterea traficului în cloud. Raportul este complementar unor studii, precum Cisco Visual Networking Index, oferind informații despre trendurile care afectează centrele de date și arhitecturile cloud.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: