Eurobarometru: Increderea romanilor in UE a coborat la 52%, dar este peste media europeana, de 36%
Data publicarii: 03-03-2017 | EconomieIncrederea romanilor in Uniunea Europeana, la 10 ani de la aderare, continua sa fie peste media europeana, la 52%, fata de media UE de 36%, a anuntat, vineri, Angela Cristea, seful Reprezentantei Comisiei Europene in Romania, in cadrul unei conferinte in care au fost prezentate rezultatele Eurobarometrului standard de toamna.
La momentul aderării, încrederea românilor în UE se situa la 65%, față de încrederea în UE din vechile statele membre, care urcase în primăvara anului 2007 la 55%, de la 42% în toamna anului precedent.
Totodată, românii își păstrează viziunea mult mai optimistă decât media (67% vs 50%) asupra viitorului Europei, chiar dacă și aceasta a înregistrat o scădere, dar nu la fel de dramatică, față de momentul aderării, când înregistra un procent de 75% (față de 69%, media europeană).
Comparativ, pentru aceeași perioadă, încrederea în instituțiile naționale a variat mai puțin și a înregistrat o tendință contrară celei din ansamblul UE (de creștere a gradului de încredere pe plan național și de scădere pe plan european), ea continuând să rămână sub media europeană. Astfel, încrederea în Parlamentul național a crescut de la 19% la 22% în România, respectiv a scăzut pe plan european de la 43% la 32%, în ultimii 10 ani. În ce privește guvernele naționale, în România, gradul de încredere a crescut de la 19% la 29%, în timp ce pe plan european el a scăzut de la 41% la 31%, în aceeași perioadă.
Raportul național mai relevă că susținerea priorităților Uniunii Europene rămâne ridicată în rândul românilor, ea înregistrând valori între 55% în ceea ce privește Uniunea economică și monetară și 77% pentru libera circulație a persoanelor, respectiv dreptul de a locui, munci sau studia în oricare stat membru. De asemenea, două treimi dintre români declară că se simt cetățeni europeni, iar trei cincimi dintre respondenți apreciază ca realiste obiectivele Strategiei Europa 2020 privind ocuparea forței de muncă în cadrul segmentului de vârstă 20-64 ani și privind reducerea abandonului școlar până la 10%.
De asemenea, doi din trei români consideră că vocea Uniunii Europene contează pe plan mondial și se declară în favoarea unei politici externe comune. Valorile care reprezintă cel mai bine Uniunea Europeană, în viziunea românilor, sunt drepturile omului (38%), democrația (32%) și pacea (27%). Nu în ultimul rând, românii apreciază că geografia este cel mai bun liant pentru sentimentul de comunitate dintre cetățenii europeni (23%), aceasta fiind urmată de valori, respectarea statului de drept și solidaritatea cu regiunile mai sărace (18%) și de sistemul de îngrijire a sănătății, educația și pensiile (17%).
Comisia Europeană monitorizează evoluția opiniei publice în statele membre UE, începând cu anul 1973. Studiile de tip Eurobarometru (standard, special, flash sau calitativ) se axează pe teme majore privind cetățenia europeană: afaceri sociale, sănătate, cultură, societate informațională, mediu, euro, apărare, extindere etc. În fiecare an sunt publicate rapoarte naționale asupra evoluției opiniei publice, în cadrul studiului Eurobarometru standard.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Deloitte România a asistat Grupul PIB în preluarea brokerului de asigurări STEIN Bestasig
- Studiu EY: Investițiile străine directe în Europa scad pentru prima dată de la pandemie
- Studiu: România se află pe locul 89 în clasamentul celor mai atrăgătoare țări pentru cei care vor să lucreze în străinătate
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare