Chiritoiu: Poate exista si o singura bursa de gaze in Romania, cu conditia sa fie functionala
Data publicarii: 23-05-2017 | EconomieConsiliul Concurentei este de acord cu existenta unei singure burse de gaze in Romania, cu conditia ca aceasta sa fie functionala si sa indeplineasca toate criteriile de transparenta, a declarat, luni, pentru AGERPRES, presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu.
"Suntem de acord cu existența unei singure burse de gaze, atâta vreme cât aceasta este funcțională și respectă toate criteriile de transparență", a spus Chirițoiu.
Comisia pentru industrii din Camera Deputaților a votat marți, 16 mai, un amendament la Legea de aprobare a Ordonanței de Urgență 64/2016, potrivit căruia singura bursă licențiată pentru tranzacția de gaze naturale va fi OPCOM. Acest lucru a stârnit reacții în piață, întrucât, momentan, singurele tranzacții cu gaze se realizează pe Bursa Română de Mărfuri (BRM).
Totodată, potrivit unei scrisori transmise Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților de către Directoratul General pentru Energie (DG Energy) din cadrul Comisiei Europene, existența unei singure burse poate aduce beneficii în ceea ce privește funcționarea pieței, însă acest lucru trebuie corelat cu interesul de a avea concurență între platformele de tranzacționare.
"Concentrarea tranzacționării de gaze 100% pe OPCOM nu este recomandată, în condițiile în care pe BRM există în prezent o mai mare lichiditate. Într-adevăr, concentrarea lichidității într-un singur loc poate avea efecte benefice asupra funcționării pieței, însă acest lucru trebuie să fie corelat cu interesul de a permite concurența între platformele de tranzacționare, concurență care în sine ar putea contribui la îmbunătățirea condițiilor pentru a avea tranzacții eficiente și lichide. Acordarea acestor drepturi exclusive către OPCOM poate ridica probleme de concurență", se arată în scrisoarea transmisă de DG Energy pe data de 16 mai.
Joi, Chirițoiu declarase că nu ar fi oportună eliminarea din piață a BRM, atâta vreme cât aceasta este momentan singura platformă unde se realizează tranzacții cu gaze naturale.
"Punctul nostru de vedere, similar cu al ANRE (Autorității Naționale de Reglementare în Energie — n.r.), este în esență de a menține ordonanța și inclusiv de a menține două platforme de tranzacționare, având în vedere faptul că BRM tranzacționează deja gaze și atunci, dacă nu suntem mulțumiți de modul în care funcționează BRM, poate că varianta ar fi mai degrabă să îi punem anumite condiții, să fie mai bine reglementat, dar nu știu dacă e o soluție optimă să eliminăm un actor care e deja prezent pe piață", a spus Chirițoiu.
Miercuri, Comisia pentru industrii din Camera Deputaților a remis un comunicat în care precizează că a finalizat marți proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței privind modificare Legii gazelor, iar printre prevederi se numără și existența unui operator unic pe piața angro de gaze naturale și de energie electrică, OPCOM, pe modelul vest-european, pentru a putea crește lichiditatea pieței.
"Comisia pentru industrii și servicii a finalizat, în data de 16 mai, raportul privind Legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului 64/2016 (emisă de guvernul Cioloș) menită să modifice și să completeze Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012. Printre principalele modificări aduse de Comisia pentru industrii se numără obligativitatea vânzării pe platforma de tranzacționare angro a întregii cantități de gaze naturale produse, importate și exportate, în mod transparent și nediscriminatoriu; pe model vest-european — http://www.efet.org/EnergyMarkets/VTP_assessment, un operator unic pe piața angro de gaze naturale și de energie electrică, OPCOM, pentru a putea astfel crește lichiditatea pieței concurențiale angro prin centralizarea activităților de tranzacționare; tranzacționarea gazelor naturale prin contracte bilaterale pe termen lung, acces nediscriminatoriu la Rețeaua de Transport de gaze naturale inclusiv pentru noua conductă BRUA; criterii minimale pentru acreditarea operatorilor pentru piața cu amănuntul fără a limita numărul acestora", se precizează în comunicat.
Potrivit reprezentanților comisiei parlamentare, scopul tuturor modificărilor este acela de a crea cadrul legislativ pentru tranzacționarea transparentă, nediscriminatorie și în regim concurențial a gazelor naturale.
Tot miercuri, într-un comunicat de presă, Bursa Română de Mărfuri și-a exprimat "consternarea" în legătură cu decizia Comisiei pentru industrii potrivit căreia o singură bursă poate avea licență pentru a intermedia tranzacții în domeniul gazelor naturale, respectiv OPCOM. Reprezentanții BRM afirmă că este vorba despre o naționalizare a serviciilor pe care le oferă.
OPCOM este filială a Transelectrica, societate deținută majoritar de stat, în timp ce BRM este o bursă privată.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Deloitte România a asistat Grupul PIB în preluarea brokerului de asigurări STEIN Bestasig
- Studiu EY: Investițiile străine directe în Europa scad pentru prima dată de la pandemie
- Studiu: România se află pe locul 89 în clasamentul celor mai atrăgătoare țări pentru cei care vor să lucreze în străinătate
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare