Isarescu: Regimul rezolutiei bancare trebuie finalizat cu o serie de politici macroeconomice pentru asigurarea adaptabilitatii sectorului bancar

Data publicarii: 28-10-2017 | Economie

Regimul rezolutiei bancare trebuie finalizat cu o serie de actiuni de politici macroeconomice pentru a asigura capacitatea de adaptare a sectorului bancar, a declarat vineri Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), intr-o conferinta la sediul bancii centrale.

"Noi, Banca Națională a României, considerăm că regimul de rezoluție trebuie să fie finalizat cu o serie de acțiuni de politici macroeconomice pentru a asigura capacitatea de adaptare a sectorului bancar. Noi considerăm că cercetările pentru a oferi informații cu privire la interacțiunile între sectorul financiar și economia reală au o importanță mare în procesul de luare a deciziilor referitoare la acțiunile luate de Banca Centrală", a spus Isărescu.

El a precizat că rezoluția bancară intenționează să fie o abordare a unei "aterizări line" pentru atenuarea efectelor în cazul unui eșec al unei bănci.

"Rezoluția bancară intenționează să fie o abordare a unei aterizări line. Un element important al regimului rezoluției este că rezultă pierderi care vor fi suportate de investitori și părțile implicate. Acest aspect este fundamental dacă luăm în considerare că stabilitatea financiară reprezintă un bun public. Așadar, regimul rezoluției țintește să asigure că publicul va fi protejat de pierderi neașteptate și, în același timp, instituțiile de credit se vor purta prudent", a mai arătat Guvernatorul BNR.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: