INACO cheama Guvernul sa nu ramana decuplat de la progresul tehnologic
Data publicarii: 14-04-2018 | Economie
INACO cheama Guvernul Romaniei sa nu ramana decuplat de progresul tehnologic 4.0 si sa adere la Declaratia UE de Cooperare pentru Inteligenta Artificiala, se arata intr-un comunicat de presa al organizatiei remis, vineri, AGERPRES.
'Avem un potential semnificativ de inovare si dezvoltare in domeniul tehnologiilor informationale in Romania, nu doar prin outsourcing. Neaderand la Declaratia de Cooperare pentru Inteligenta Artificiala, Romania confirma pozitia de codasa europeana in digitalizare, si mai ales lipsa de viziune proactiva a oficialilor. Potentialul economic este urias, atat prin dezvoltarile AI, cat si prin tehnologiile blockchain. In Romania se deruleaza in prezent mai putin de 0,8% din proiectele europene pe blockchain, iar interesul pentru integrarea AI exista doar din partea companiilor private', informeaza INACO.
Cadrul strategic national, mentioneaza comunicatul, reglementat prin Strategia pentru Agenda Digitala 2020 este, din pacate, complet neprietenos cu evolutia tehnologica.
'De altfel, cel mai acut dezavantaj competitiv semnalat in ultimul Raport Global al Competitivitatii, publicat de catre Forumul Economic Mondial, ne arata ca ramanem in topul rusinii globale la achizitiile publice de tehnologii noi, pe locul 133 in lume din 137 de tari analizate. Organizatiile care nu vor reusi sa tina pasul cu transformarea digitala si sa integreze tehnologiile AI cu activitatea lor vor pierde teren, fie ele publice sau private. In acelasi timp, guvernele care refuza sa sustina transformarea digitala si evolutia catre AI vor suferi un esec din punct de vedere al integrarii propriilor cetateni in tabloul european al drepturilor economice si sociale. INACO considera ca Guvernul Romaniei trebuie sa acorde o importanta majora Declaratiei de Cooperare pentru Inteligenta Artificiala si Blockchain si sa monitorizeze foarte atent punerea sa in executie, prin valorificarea atuurilor romanesti. Nu ajunge sa fim printre primii sau ultimii semnatari, daca ratam buna sa executie', se mai spune in comunicat.
Potrivit INACO, pana in 2025, a patra revolutie industriala si tehnologica va aduce dezvoltari uimitoare prin inteligenta artificiala, robotica si transport autonom, ceea ce va transforma radical modul in care traim si in care lucram.
'Se discuta deja intens despre locuri de munca care vor disparea si altele noi care vor aparea. Un studiu realizat de Tractica prognozeaza ca veniturile generate de aplicarea directa si indirecta a AI vor creste de la 643,7 milioane de dolari in 2016, la aproape 60 miliarde de dolari pana in 2025, cu o crestere anuala medie de peste 50%. Un raport recent publicat de Forrester prevede ca, pana in 2027, inteligenta artificiala va face sa dispara 24,7 milioane de locuri de munca si va crea 14,9 milioane de noi locuri de munca, multe dintre acestea in tehnologii noi. Noile tehnologii vor genera noi nevoi si vor duce la crearea unor noi competente, la care educatia romaneasca si formarea profesionala continua este chemata sa raspunda repede', se arata in document.
INACO reaminteste ca, pana in prezent, UE a alocat 83 de milioane de euro pentru finantarea proiectelor bazate pe blockchain si se estimeaza ca vor fi investite pana la 340 milioane euro in perioada 2018 - 2020.
'Obiectivul Comisiei Europene este de a explora potentialul blockchain pentru imbunatatirea serviciilor europene transfrontaliere. Inca din mai 2017, in raportul Digital Single Market, Comisia a recunoscut tehnologiile bazate pe tehnologia blockchain ca avand un potential enorm pentru administratiile, intreprinderile si societatea noastra si a accelerat programele de finantare Horizon 2020 in acest sens', mentioneaza sursa citata.
Organizatia precizeaza ca Romania este azi decuplata ca strategie publica de la tehnologiile digitale si se vor adanci decalajele fata de UE, daca nu se trezeste, in crearea de ecosisteme digitale complexe si interconectate, cu mare potential de a imbunatati conditiile si standardele de viata, cu urias potential pentru eficientizarea administratiilor publice si dezvoltarea de noi afaceri.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026
- Legea 239/2025 inaspreste conditiile pentru plata dividendelor si restituirea imprumuturilor catre actionari
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro