Ministrul Turismului: Sezonul estival va fi slab, dar nu va fi ratat in totalitate

Data publicarii: 18-04-2007 | Turism

Sezonul estival 2007 va fi unul slab pentru turismul romanesc, dar nu in totalitate ratat, a declarat ministrul intreprinderilor mici si mijlocii, comertului, turismului si profesiilor liberale, Ovidiu Silaghi. Silaghi admite ca situatia nu este una prea buna, dar spune ca se incearca salvarea sezonului, pe cat este posibil si ca, in acest moment, se lucreaza la un program de revigorare a intreg turismului romanesc. "Exista un plan realizat de Organizatia Mondiala a Turismului, impreuna cu specialistii romani, care urmeaza sa fie finalizat in luna iunie si care va fi aplicabil in perioada 2007-2013. Speram sa avem rezultate cu el", a declarat Silaghi.

Ministrul a mai spus ca este obligatoriu ca turismul sa fie unul dintre obiectivele principale ale mandatului sau, deoarece la un moment dat Romania a avut incasari din turism de 4% din PIB, iar apoi acestea au scazut la 2%.  El spune insa ca, fara o politica puternica de investitii in infrastructura, va fi greu ca turismul sa se dezvolte. "Putem sa avem cabane frumoase si peisaje splendide, daca iti rupi masina pana ajungi acolo. Colaborarea celor care lucreaza in turism si administratia locala trebuie sa fie foarte stransa dar, din pacate, asupra autoritatilor locale nu putem interveni", a explicat ministrul.

Potrivit lui Silaghi, cei care doresc sa acceseze fondurile structuarate pentru turism -bani ce urmeaza sa vina din toamna - vor trebui sa fie foarte atenti la intocmirea dosarelor. "Este posibil ca aceste fonduri sa aiba efect de bumerang. Daca nu faci totul dupa manualul european de aplicare, daca nu respecti termenele si nu esti la virgula, te trezesti ca nu mai primesti banii si pierzi ceea ce tu ai investit deja. Este si pentru noi o provocare manageriala, sa vedem daca putem sa facem totul dupa reguli, sa nu avem nicio improvizatie", a subliniat seful turismului.

La randul lui, secretarul general al Federatiei Industriei Hoteliere din Romania (FIHR), Mihai Rajnita, intr-o declaratie acordata NewsIn, acuza administratiile locale de incompetenta. "O parte din vina apartine si administratiilor locale, care, pe langa faptul ca nu se implica in sustinerea turismului, se apuca de asfaltari exact in mijlocul sezonului".

Perspectivele turismului romanesc sunt vazute in culori sumbre si de Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT), care este nemultumita ca, in prag de sezon turistic, a fost desfiintata Autoritatea Nationala pentru Turism (ANT). Vicepresedintele ANAT, Corina Martin, a declarat, saptamana trecuta, pentru NewsIn, ca se prefigureaza o perioada in care turismul va fi sacrificat, dupa ce Autoritatea Nationala pentru Turism a fost desfiintata prin Ordonanta de urgenta care priveste noua formula de organizare a  Guvernului.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: