Salariul minim din Romania are cea mai mica putere de cumparare din UE

Data publicarii: 19-06-2007 | Economie

Salariul minim din Romania de la inceputul acestui an, de 390 lei (114 euro), asigura cea mai mica putere de cumparare intre tarile Uniunii Europene, potrivit unui comunicat al Eurostat, publicat luni. Astfel, salariul minim romanesc este de 204 euro calculat la paritatea puterii de cumparare (PPC), in timp ce salariul minim din Bulgaria, de 92 de euro in valoare nominala, are o putere de cumparare mai mare, echivalentul a 216 euro, deoarece preturile sunt, in medie, mai mici, potrivit biroului statistic european Eurostat.

In acelasi timp, in Romania si in Estonia raportul dintre salariul minim legal si salariul mediu national este cel mai mic dintre toate tarile membre UE, fiind de 33%. In Irlanda, Luxemburg, Malta si Bulgaria, salariul minim lunar legal reprezinta aproximativ jumatate din salariul mediu.

In 2005, aproape o zecime (9,7%) dintre salariatii romani erau platiti cu salariul minim pe economie, arata datele Eurostat. Tara cu cei mai multi salariati platiti cu salariul minim national era in 2005 Franta - 16,8% din total, urmata de Bulgaria (16%) si de Letonia (12%), in timp ce doar 0,8% din salariatii spanioli erau platiti cu salariul minim legal.

Cel mai mare salariu minim din tarile blocului comunitar in care legislatia prevede stabilirea unui salariu minim (20 din 27 tari membre) se plateste in Luxemburg (1570 euro nominal, 1503 euro calculat la paritatea puterii de cumparare), Irlanda (1.403 euro, 1.141 euro la PPC), Marea Britanie (1.361 euro, 1292 euro PPC), Olanda (1.301 euro), Belgia (1.259 euro) si Franta (1.254 euro).

Aceste sase tari, singurele din blocul comunitar in care se plateste un salariu minim lunar de peste 1.000 de euro, sunt urmate de un grup de cinci tari (Grecia, Spania, Malta, Slovenia si Portugalia) in care salariul minim variaza intre 470 de euro si 668 euro, dupa care urmeaza tarile intrate in UE in 2004 si 2007, cu un salariu minim legal lunar mai mic de 300 de euro.

Salarii minime nominale de sub 200 de euro sunt in vigoare, in afara Romaniei si Bulgariei, doar in Letonia (172 euro) si in Lituania (174 euro), insa puterea lor de cumparare este de peste 300 de euro.

Paritatea puterii de cumparare se determina pe baza diferentelor de preturi intre tari. Astfel, un euro la paritatea puterii de cumparare (sau standard al paritatii de cumparare - PPS) permite cumpararea aceleiasi cantitati de bunuri sau servicii in oricare din tarile analizate.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: