BNR a coborat pentru a patra oara consecutiv dobanda cheie la 7,00%

Data publicarii: 26-06-2007 | Finante-Banci

Boardul bancii centrale a coborat, luni, dobanda cheie de la 7,25% la 7,00%, confirmand asteptarile analistilor, deoarece considera ca inflatia evolueaza in limitele estimate, dar mentine nivelul rezervelor minime obligatorii, din cauza intensificarii ritmului de crestere a creditelor in valuta.

Miscarea este a patra reducere consecutiva a dobanzii de politica monetara de catre conducerea Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

Conducerea BNR a hotarat de asemenea "exercitarea prin intermediul operatiunilor de piata a unui control al lichiditatii adecvat conditiilor de pe pietele financiare".

Conducerea bancii centrale apreciaza ca nivelul inflatiei din luna mai, de 3,81%, desi in usoara crestere fata de martie si aprilie, este "compatibil cu atingerea obiectivelor de dezinflatie pe termen mediu". Inflatia de baza (CORE), calculata in conditiile eliminarii impactului taxei pe viciu introdusa anul trecut, a coborat la 2,7% in luna mai fata de 2,8% in luna aprilie si 3% in decembrie 2006, se mai aminteste in comunicat.

"Reducerea inflatiei de baza atesta mentinerea unor conditii monetare de ansamblu restrictive in contextul recentelor ajustari ale nivelurilor instrumentelor de politica monetara, al unei aprecieri mai pronuntate a monedei nationale si al mentinerii nivelului actual al ratelor rezervelor minime obligatorii", se mentioneaza in comunicat.

"Analiza celor mai recente evolutii ale indicatorilor macroeconomici releva continuarea procesului de dezinflatie, o relativa temperare a ritmului de crestere economica, dar si adancirea deficitului de cont curent in contextul persistentei unei dinamici inalte a absorbtiei interne", se arata in comunicatul BNR.

Totusi, avertizeaza banca centrala, ritmul de crestere a salariilor "s-a mentinut la un nivel inalt, simultan cu accentuarea tensiunilor pe piata fortei de munca".

In plan monetar, BNR remarca "o incetinire marginala a ritmului de crestere a creditului neguvernamental, in conditiile unei temperari a dinamicii imprumuturilor in moneda nationala si ale intensificarii ritmului de crestere a creditelor in valuta".

Desi procesul de dezinflatie a continuat, riscurile legate de majorarea salariilor, de atitudinea prociclica a politicii fiscale si de o accentuare a dezechilibrului extern "reclama pastrarea unei atitudini prudente a autoritatii monetare", se mai spune in comunicatul BNR.

BNR reafirma ca va monitoriza cu vigilenta evolutiile indicatorilor macroeconomici si perspectivele acestora in vederea asigurarii conditiilor monetare compatibile cu atingerea obiectivelor de dezinflatie pe termen mediu si a consolidarii procesului de convergenta cu Uniunea Europeana, contand, totodata, si pe sprijinul celorlalte componente ale mixului de politici economice.

Ultimele trei decizii de scadere a dobanzii cheie au fost luate in sedintele din 9 februarie (de la 8,75% la 8,00%), 26 martie (de la 8,00% la 7,50%) si 2 mai (de la 7,50% la 7,25%).

Urmatoarea sedinta dedicata politicii monetare a consiliului de administratie al BNR va avea loc in data de 31 iulie 2007, cand va fi analizat raportul trimestrial asupra inflatiei.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: