Daianu: Majorarea pensiilor ar putea provoca marirea TVA sau eliminarea cotei unice

Data publicarii: 19-07-2007 | Economie

Efortul bugetar al statului de majorare a pensiilor se va accentua din 2009, iar solutia pentru a acoperi acel deficit ar putea fi eliminarea cotei unice de impozitare, marirea taxei pe valoare adaugata (TVA) sau o reducere a investitiilor in infrastructura, a declarat Daniel Daianu. "Daca la guvernare vine Partidul Social Democrat cota unica ar putea fi eliminata, iar daca alegerile sunt castigate de Partidului Democrat ne putem astepta la o majorare a taxei pe valoare adaugata (TVA), in conditiile in care nu reusim sa reducem deficitele externe", a precizat miercuri profesorul Daianu.

El considera ca mai putem asista la o diminuare a fondurilor destinate altor sectoare, cum ar fi infrastructura. "Sunt foarte putini bani pentru infrastructura, numai 400 - 500 milioane euro, ceea ce reprezinta o pondere de 1,5% din PIB, in conditiile in care produsul intern brut al Romaniei se ridica la 35 - 36 miliarde euro", a mai spus Daianu, fost ministru al finantelor.

"Din scrisoarea Guvernului, care este de fapt o  replica la o serie de intrebari venite din partea presedintelui si analistilor, nu reiese nicio solutie reala", a comentat Daianu.

"Intr-un scenariu posibil, in care cresterea economica reala este de 6,5% in 2007, la care se adauga o inflatie de 4,5%, nu putem vorbi de o majorare a produsului intern brut (PIB) cu 14% in termeni nominali asa cum prevede Guvernul si, implicit, aceasta nu poate fi o solutie reala", a explicat Daniel Daianu.

In plus, analistii remarca si alte presiuni asupra bugetului statului care vin din partea Fondului Proprietatea, precum si din partea pensiilor private obligatorii (pilon II), care necesita alocarea a 2% din contributia totala de 9,5% pentru asigurarile sociale pe care o plateste fiecare angajat in primul an de activitate.

O majorare a pensiilor, corelata cu un deficit de cont curent care se adanceste, ar putea avea ca efect o depreciere a leului, precum si o diminuare a importurilor si a finantarilor externe, considera Daianu. Fostul ministru de finante nu exclude o incetinire a cresterii economice, fenomen care ar putea atrage o intarziere a incasarilor bugetare.

Suma necesara majorarii pensiilor este estimata de Ministerul Economiei si Finantelor la doua miliarde euro. Efortul financiar al statului va fi mai mare, in 2008, odata cu introducerea pilonului II de pensii care va costa bugetul alte 674 milioane lei. care necesita alocarea a 2% din contributia totala de 9,5% pentru asigurarile sociale pe care o plateste fiecare angajat in primul an de activitate.

Cresterea pensiilor se va realiza fara majorarea unor impozite sau taxe si prin respectarea calendarului referitor la introducerea pilonului doi de pensii si a reducerii anuntate a cotelor contributiilor sociale, se arata in textul scrisorii Guvernului catre presedintele Basescu.

Anul 2007 este prognozat cu o crestere a PIB-ului de 14% in termeni nominali, respectiv 6,5% in termeni reali. Aplicarea cotei unice a dus la cresterea spectaculoasa a incasarilor bugetare, dar si la o sporire a castigurilor angajatilor si intreprinzatorilor, se mentioneaza in scrisoare.

Ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian, a explicar recent ca principala sursa de finantare a majorarii pensiilor este cresterea nominala a produsului intern brut (PIB) de 10%, datorata unei cresteri economice de peste 6%, care va suplimenta veniturile bugetare cu 1,1 - 1,2 miliarde euro.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: