Romania - pe primul loc in UE la ritmul de crestere a salariilor

Data publicarii: 24-07-2007 | Economie

Romanii mai au mult pana sa ajunga salariile din tarile vestice ale Uniunii Europene (UE), dar un studiu al Fundatiei Europene pentru Imbunatatirea Conditiilor de Munca si Viata arata ca in unele domenii, cel putin, rata de crestere a salariilor de la noi este uriasa, comparativ cu a vecinilor, noteaza Gandul. Bancherii, metalurgistii si functionarii din administratia publica au beneficiat in 2005 si 2006 de cresteri salariale de 4 pana la 10 ori mai mari decat media europeana, plasand astfel Romania pe locul I in randul tarilor UE in topul cresterilor salariale in aceste sectoare.

In administratia locala, salariile au crescut cu 21,9% in 2005 fata de 2004 si cu 40,5% in 2006 fata de 2005. Spre comparatie, cresterea medie pentru toate tarile membre UE a fost de 4% in 2005 si 5,4% in 2006.

Cea mai spectaculoasa crestere salariala a fost insa in sistemul bancar. In timp ce, in toata Uniunea, bancherii s-au bucurat de salarii majorate cu procente intre 0,6% (Cipru) si 9,2% (Estonia), cei de la noi au avut nu mai putin de 52%.

Asta in 2005, pentru ca in 2006, cresterea salariilor s-a domolit aproape de tot, variatia fiind aproape zero. In ce priveste salariile metalurgistilor, acestea au crescut in Romania in 2005 cu 20,1%, iar in 2006 cu 18,9%, de asemenea mult peste media europeana. Spre comparatie, urmatoarea tara dupa noi in top este Estonia, unde cresterile salariale sunt de cel mult 15%.

Nu toti salariatii romani au avut insa norocul celor din cele trei sectoare monitorizate de fundatie. Salariul mediu pe economie, de pilda, a crescut destul de mult situandu-ne pe locul patru in randul tarilor UE, dar procentul nu a fost mult diferit de trendul general de crestere a salariilor din noile state membre.

In 2006 fata de 2005, salariul mediu la nivelul tuturor tarilor UE a crescut cu 2,7%. Este vorba de salariul brut ajustat cu rata inflatiei. Procentul de 2,7% nu inseamna insa aproape nimic, avand in vedere diferentele foarte mari dintre tari.

In cele 15 tari "veterane" UE, de pilda, cresterea medie a fost de numai 0,8%. Mai mult, in unele tari precum Germania, Marea Britanie, Portugalia, cresterea a fost zero sau foarte apropiata de aceasta cifra.

Integral in Gandul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: