AVAS va plati pagubitii FNI individual sau ca Asociatie, in functie de decizia instantei

Data publicarii: 26-07-2007 | Finante-Banci

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului anunta, joi, printr-un comunicat, ca va incepe plata catre pagubitii FNI, imediat dupa ce Tribunalul Bucuresti va clarifica daca Autoritatea trebuie sa faca plata catre ANI FNI sau catre membrii acesteia,probabil in a doua jumatate a lui august. In acelasi comunicat, AVAS precizeaza ca a fost obligata, prin sentinta data in fond de instanta, la plata sumei de 127.371.192,7 lei, actualizata din data de 24 mai 2000 pana la data executarii obligatiei, fata de reclamanta ANI FNI pentru cei 21.000 de membri ai sai.

AVAS considera ca "dispozitia vaga" a instantei "a permis ca, atat ANI FNI, cat si membrii sai, in mod individual, sa pretinda ca au calitatea de creditor al AVAS si sa solicite plata sumelor stabilite prin sentinta".

Comunicatul mai mentioneaza ca numerosi membri ai ANI FNI nu sunt de acord cu plata catre Asociatie din cauza faptului ca din suma virata de AVAS ar urma sa fie platit un comision de succes de 3% cerut de catre conducerea ANI FNI.

AVAS sustine ca multe persoane nu se mai considera reprezentate de ANI FNI atat timp cat au notificat Autoritatea solicitand plata directa.

Comunicatul arata ca hotararea judecatoreasca nu stabileste, in mod expres, catre cine trebuie efectuata plata sumei stabilite prin sentinta, si ca, in consecinta, AVAS a solicitat Tribunalului Bucuresti lamurirea sentintei in sensul stabilirii calitatii de creditor, fie a ANI FNI, fie a membrilor acesteia.

"Cererea AVAS se va judeca de urgenta si va avea primul termen de judecata, probabil, in a doua jumatate a lunii august", mai precizeaza comunicatul.

NewsIn