Cazierele fiscale necesare la infiintarea firmei vor fi date de Registrul Comertului

Data publicarii: 24-09-2007 | Afaceri

Cazierul fiscal necesar persoanelor fizice la infiintarea societatilor comerciale, a societatilor cooperative si a cooperativelor agricole va fi eliberat, de la 1 octombrie, de catre Registrul Comertului si nu de catre Fisc, cum prevede in prezent legislatia.
Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) anunta, printr-un comunicat, ca a semnat un protocol cu Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC), in baza caruia informatiile din cazierul fiscal al contribuabililor vor fi transmise in format electronic de ANAF catre ONRC, la solicitarea acestuia din urma, in termen de opt ore.

"Solicitantii vor obtine cazierul fiscal direct de la oficiile registrului, pentru fiecare solictare ONRC colectand de asemenea si taxa de 20 lei", se arata in comunicatul ANAF.

Totodata, incepand cu 1 octombrie 2007, administratiile financiare nu vor mai elibera cazierul fiscal solicitat necesar la: cesiunea partilor sociale sau a actiunilor, numirea de noi reprezentanti legali, precum si la cooptarea de noi asociati sau actionari cu prilejul majorarii de capital social. Si in aceste situatii, cazierul fiscal va fi obtinut direct de la oficiile registrului, locul in care se va face si plata taxei de 20 lei.

ANAF precizeaza ca dupa data de 1 octombrie 2007, adminstratiile financiare vor elibera in continuare cazierul fiscal necesar la:

  • solicitarea inscrierii asociatiilor si fundatiilor in Registrul asociatiilor si fundatiilor de catre asociatii sau membrii fondatori ai acestora;
  • autorizarea exercitarii unei activitati independente de catre solicitanti.

In aceste cazuri, taxa de 20 lei va fi achitata la sediul administratiilor financiare.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: