Legea asigurarii obligatorii a locuintelor ar putea fi aprobata in doua saptamani

Data publicarii: 01-10-2007 | Imobiliare

Legea asigurarii obligatorii a locuintelor ar putea fi aprobata in forma finala in doua saptamani, dupa ce va trece de Camera Deputatilor, a declarat, luni, consilierul in cadrul Ministerului Internelor si Reformelor Administrative, Radu Mircea Popescu, la un forum despre riscuri catastrofale.

El a mentionat ca legea a fost deja aprobata de comisia din Senat, iar intr-o saptamana ar putea fi aprobata si in plenul Senatului.

"Pana la adoptarea legii in forma finala, in Camera Deputatilor, putem interveni cu unele amendamente, pentru a face corecturile necesare", a adaugat Popescu.

Guvernul Nastase a propus, in 2002, introducerea asigurarii obligatori a locuintelor prin intermediul unui proiect de lege. Potrivit acestui proiect, asigurea locuintelor urma sa se faca printr-o societate de asigurari, la care Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) trebuia sa detina majoritatea actiunilor.

In august 2005, la sediul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a avut loc o dezbatere a grupului tehnic de lucru in vederea identificarii unei solutii de asigurare obligatorie impotriva dezastrelor naturale. La aceasta intalnire au luat parte si reprezentanti ai Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), ai Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare si Reasigurare (UNSAR), Uniunii Nationale a Societatilor de Intermediere si Consultanta in Asigurari din Romania (UNSICAR), precum si reprezentanti ai administratiei locale.

Concluzia acestor dezbateri a fost aceea ca autoritatile locale sprijina proiectul de asigurare obligatorie a locuintelor impotriva dezastrelor naturale. Reprezentantii grupului tehnic au decis ca valoarea maxima a despagubirii sa fie corelata cu valoarea de impozitare a locuintei, dar sa nu depaseasca echivalentul in lei a 15.000 euro. Data la care ar fi trebuit sa fie instituita obligativitatea asigurarii locuintelor era 1 ianuarie 2006.

NewsIn