Banca Mondiala: Un cutremur de 7,5 grade ar putea costa cat 20% din PIB-ul Romaniei

Data publicarii: 02-10-2007 | Economie

Pierderile totale care s-ar putea produce in cazul unui cutremur major, de peste 7,5 grade Richter, ar depasi 20% din produsul intern brut (PIB) al Romaniei, a declarat, luni, analistul Bancii Mondiale Eugene Gurenko, prezent la un forum despre riscuri catastrofice.

Acesta a mentionat ca, in Bulgaria, un astfel de eveniment ar reprezenta 18% din PIB si in Germania 0,6% din PIB. De asemenea, a precizat ca aceste cutremure au o perioada de revenire de 250 de ani.

Gurenko a mai spus ca un eveniment major, de amploarea inundatiilor din 2005 din Romania, ar putea genera pierderi care ar reprezenta peste 20% din bugetul guvernului, de aceea Romania are nevoie de un program la nivel national de reducere a dezastrelor.

Potrivit unui sondaj realizat de revista Media XPrimm, jumatate din respondenti considera ca inundatiile reprezinta cel mai mare pericol, in timp ce o treime din cei chestionati au mentionat cutremurul.

La intrebarea daca Romania este pregatita sa faca fata modificarilor climatice, 91,9% din respondenti au raspuns "nu", iar restul de 8,1% au raspuns afirmativ.

Potrivit aceluiasi sondaj, in ceea ce ii priveste pe asiguratori, 50,8% din specialisti considera ca proiectul asigurarilor obligatorii a locuintelor nu este viabil, 44,7% au raspuns afirmativ, iar 4,5% s-au aratat indecisi.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: