Danone Romania va creste preturile la iaurturi cu 5-10% de la 1 noiembrie

Data publicarii: 12-10-2007 | Afaceri

Compania de produse lactate Danone Romania va ridica pretul produselor sale cu 5-10% incepand cu 1 noiembrie, principalul motiv fiind cresterea pretului laptelui, a declarat, joi, directorul general pentru Europa de Sud-Est, Jaques Ponty.

"In acest moment exista un deficit de lapte la nivelul intregii Uniuni Europene, dar si in restul lumii, fapt care va duce la o crestere a pretului laptelui cuprinsa intre 20 si 30%. Din pacate, in Romania au mai existat si alti factori care duc la ridicarea pretului. Este vorba de canicula din aceasta vara, dar si de investitiile pe care fermierii trebuie sa le faca in tehnologie. Pentru a atinge standardele Uniunii Europene, ei trebuie sa investeasca mult in utilaje moderne. Iar pentru aceasta este nevoie de bani, care vor veni si din cresterea preturilor", a spus Ponty.

Acesta a adaugat ca daca fermierii nu vor primi sprijin din partea Guvernului, Romania va ajunge ca in zece ani sa importe jumatate din cantitatea de lapte de care are nevoie. "Aproape jumptate din piata laptelului din Romania se bazeaza pe vanzarea laptelui la marginea drumului, in sticle de plastic. Acest lucru nu este normal, pentru ca oamenii se expun la riscuri foarte mari, isi pun in pericol sanatatea", a completat directorul Danone.

Potrivit Reuters, producatorul francez de iaurturi, Danone, a declarat joi ca planuieste o majorare a preturilor de pe piata din Franta cu 10%, modificare ce va intra in vigoare de la data de 21 noiembrie 2007, in timp ce compania rivala Lactalis a afirmat intr-un interviu ca doreste sa creasca preturile la branzeturi si lactate cu 15% pana la 17% in luna decembrie a acestui an.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: