Sindicatele si patronatele nu ajung la un acord in privinta salariului minim pe 2008
Data publicarii: 23-10-2007 | EconomieSindicatele si patronatele au discutat din nou, luni, despre valoarea salariului minim pe economie pentru anul 2008, valorile propuse fiind de 480 de lei si 540 de lei, cele doua parti acceptand ideea platii pe ora si nu pe luna, ca pana acum.
Potrivit reprezentantilor celor doua parti implicare in negociere, luni s-a mai facut un pas catre stabilirea valorii salariului minim pe economie pentru anul viitor, o noua intalnire urmand sa aiba loc saptamana viitoare.
Directorul general al Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania (ACPR), Adrian Izvoranu, a declarat ca structura pe care o conduce este de acord cu valoarea ceruta de sindicate, respectiv 540 de lei. Potrivit lui Izvoranu, o alta parte a organizatiilor patronale nu este de acord cu o valoare a salariului mai mare de 480 de lei.
La intalnirea de luni cele doua parti au cazut de acord, totodata, ca plata sa se faca pe ora si nu pe luna, cum este stipulat in prezent, in contractul colectiv de munca.
"Plata pe ora nu va afecta in niciun fel programul de lucru de opt ore pe zi sau de 40 de ore pe saptamana. Dar este mai simplu ca negocierea sa se faca pe ora, pentru ca salariatii au mai multe locuri de munca si in aceste cazuri este dificil sa fie angajati cu contracte de munca", a precizat Izvoranu.
Reprezentantul Blocului National Sindical (BNS) la negocieri, Ovidiu Jurca, a precizat, pentru NewsIn, ca daca se ajunge la o valoare de 4,5 sau 5 lei pe ora, sindicatele sunt multumite. In prezent, potrivit contractului colectiv de munca la nivel national, salariul de baza minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore este de 440 lei, adica 2,59 lei/ora.
In urma unei intalniri de saptamana trecuta cu ministrul muncii, Paul Pacuaru, cele trei parti (sindicate, patronate si guvern) au fost de acord ca in 2008 ar trebui sa existe un singur salariu minim, respectiv cel negociat. Pacuraru a precizat insa ca, daca valoarea negociata este prea ridicta, guvernul nu va putea sustine un astfel de salariu.
Guvernul a fundamentat proiectul de buget pentru anul 2008 luand in calcul o valoare a salariului minim de 450 de lei. Valoarea salariului minim garantat in plata pentru anul 2007, stabilit de guvern, este de 390 de lei, in timp ce salariul negociat este de 440 de lei, respectiv 880 de lei, pentru studii superioare.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut