Taxa de prima inmatriculare: CE ar putea declansa a doua etapa a procedurii de infrigement

Data publicarii: 27-11-2007 | Auto

Problema taxei de prima inmatriculare revine in actualitate. Comisia Europeana va analiza, in aceasta saptamana, documentele trimise de guvernul roman si ar putea declansa ce-a de-a doua etapa a procedurii de infrigement, au declarat surse din Comisie.

Pentru ca partea romana nu vrea sa cedeze de la principiile care au stat la baza introducerii taxei, acelea de a limita numarul masinilor poluante si a incuraja cumpararea de masini noi, Comisia Europeana ar putea actiona guvernul roman in judecata la Curtea Europeana de Justitie. Asta in conditiile in care autoritatile de la Bucuresti si oficialii romani nu vor reusi sa ajunga la un compromis in privinta taxei considerata ilegala de Bruxelles.

Procesul ar urma sa aiba loc, cel mai devreme in aprilie-mai, anul viitor, au precizat aceleasi surse. Ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian, a declarat, saptamana trecuta, ca va merge zilele acestea la Bruxelles, pentru a rezolva problema taxei.

Taxa de prima inmatriculare, in vigoare de la 1 ianuarie 2007, se calculeaza in functie de trei variabile: vechimea masinii, tipul de catalizator (euro) si capacitatea cilindrica a masinii. Nivelul taxei porneste de la 68 de euro si poate ajunge pana la 8.586 euro pentru autoturismele mai vechi de sase ani, fara catalizator si cu o capacitate cilindrica de peste 3.000 cmc.

The Money Channel