Membrii comisiilor de concurs la angajarile in institutii publice nu vor mai primi indemnizatii

Data publicarii: 06-12-2007 | Diverse

Comisiile reunite de buget-finante ale Parlamentului au aprobat, miercuri, un amendament la legea bugetului prin care este eliminata plata indemnizatiilor pentru membrii comisiilor de concurs pentru angajarea in institutiile publice.

Senatorii si deputatii din cele doua Comisii au modificat, in acest fel, un articol propus de guvern care limita plata indemnizatiilor pentru participarea in comisiile de concurs la un salariu de baza pe luna.

Secretarul de stat in Ministerul Economiei si Finantelor, Doina Dascalu, a explicat ca articolul a fost initiat de guvern dupa ce, in urma unui audit realizat in perioada aprilie-septembrie 2007, s-a constatat ca unele persoane au ajuns sa castige 563 milioane lei vechi pe luna datorita numarului mare de participari in comisiile de concurs, pana la 15-20 de participari.

Parlamentarii au decis sa adopte, in schimb, un amendament al senatorului PSD, Viorel Stefan, la acest articol prin care au anulat plata oricarei indemnizatii pentru membrii comisiilor, pe considerentul ca aceste concursuri se desfasoara in timpul programului normal de lucru.

Cele doua comisii au eliminat alte doua articole, in timpul dezbaterilor de miercuri. Unul dintre acestea viza amanarea, pana in 2009, a decontarii tichetelor CFR nefolosite, acordate pensionarilor. Initiativa de eliminare a acestui articol a apartinut tot senatorului PSD, Viorel Stefan, care a apreciat ca, astfel, pensionarii isi vor putea primi banii pe biletele neutilizate in 2008, in anul urmator.

Cel de-al doilea articol respins de cele doua comisii viza normarea sumelor acordate pentru plata telefoanelor personalului din institutiile publice. Secretarul de stat, Doina Dascalu, a precizat ca propunerea guvernul a fost o consecinta a constatarii unor diferente mari intre sumele decontate de institutii pentru achitarea convorbirilor telefonice si, totodata, o modalitate de control asupra cheltuielilor din bani publici. Aceasta a spus ca la unele institutii sumele sunt de in jurul a 200 mii lei vechi pentru un angajat, in timp ce la altele ajung pana la patru milioane lei. Parlamentarii au considerat ca guvernul, ca putere executiva, nu poate face astfel de normative pentru institutii care apartin altor puteri ale statului, cum ar fi cea legislativa.

Comisiile reunite de buget-finante au votat, marti si miercuri, 24 de articole din legea bugetului de stat, urmand ca joi sa inceapa dezbaterea anexelor care includ ordonatorii principali de credite.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: