Sefii administratorilor de pe pilonul II considera nejustificat controlul Consiliului Concurentei

Data publicarii: Astazi, 07-12-2007 | Finante-Banci

Consiliul Concurentei suspecteaza nejustificat administratorii de intelegere in privinta comisionului de intrare de 2,5%, deoarece si asa este foarte mic, iar investitiile pentru intrare pe piata si cheltuielile de administrare si marketing sunt ridicate, spun sefii companiilor.

Companiile interesate sa intre pe aceasta piata nu au fost de acord cu comisioanele stabilite in proiectul de lege al pensiilor obligatorii inca din 2005 si 2006, deoarece companiile care activeaza pe pilonul II nu isi acopera cheltuielile de administrare, a spus Petru Dandea, vicepresedinte al Cartel Alfa, sindicat actionar al AG2R Fond de Pensii.

AG2R Fond de Pensii este rezultatul unui parteneriat intre Asociatia Franceza de Mutualitate AG2R, Confederatia Nationala Sindicala Cartel Alfa si Uniunea Nationala a Industriasilor din Romania (UGIR 1903).

Astfel, Dandea considera nejustificata initiativa luata de Consiliul Concurentei de a ancheta fondurile de pensii private, in contextul in care era de asteptat ca acestia sa aleaga comisionul maxim impus de lege.

"Nu am o explicatie in ce priveste aceasta campanie de control efectuata de Consiliul Concurentei. De asemenea, nu consider realist faptul ca ei suspecteaza un cartel sau o intelegere cu privire la nivelul comisioanelor", a mai spus Dandea.

"Administratorii vor sa-si acopere intr-o perioada cat mai scurta chetuielile de autorizare si de marketing, care sunt de ordinul milioanelor de euro", a mai spus Dandea, care a adaugat ca acestia au avut cheltuieli foarte mari cu campania de promovare pe toate mijloacele media, precum si cu comisioanele acordate agentilor de marketing, pe care vor sa le recupereze.

Dandea considera ca nivelul contributiei din salariu este si asa destul de mic, de numai 2% in prezent, urmand sa ajunga la 6% abia peste opt ani, dupa o crestere anuala cu 0,5%.

Seful Cartel Alfa a explicat ca societatea AG2R Fond de Pensii a fost vizitata pe 3 decembrie de o echipa de control a Consiliului Concurentei, care i-a solicitat toate documentele importante ale companiei, respectiv autorizatia, schema de pensii autorizata, date referitoare la reteaua de agenti, care sunt in mare parte publice. "Pana la inceputul saptamanii viitoare, cred ca vor fi controlati toti cei 18 administratori", a adaugat Dandea.

"Deoarece nivelul comisioanelor este mic, iar cheltuielile mari, este de la sine inteles ca toti au optat pentru comisionul maxim, de 2,5%", a spus pentru NewsIn presedintele OTP Fond de Pensii, Marius Floarea.

El a mentionat ca un administrator de pensii private obligatorii trece pe profit peste sapte sau opt ani, urmand ca amortizarea cheltuielilor sa se faca abia dupa 12-14 ani. "Nivelul comisionului este si asa destul de mic si abia se poate constitui un buget acceptabil pentru actionari", a mai spus Floarea.

Directorul general al companiei Generali Fond de Pensii, Ioan Vreme, considera de asemenea ca administratorii au ales nivelul maxim legal deoarece comisioanele sunt destul de mici pentru a acoperi investitiile, iar diferentele intre administratori privind nivelul acestora ar putea sa apara numai dupa zece ani.

El a adaugat ca arbitrul pensiilor private s-a sesizat de inexistenta unei intelegeri intre administratori, din moment ce a acordat autorizari pe aceasta piata. "Masura nu face decat sa dovedeasca interesul brusc al opiniei publice despre piata pensiilor private obligatorii", considera Vreme.

Seful Allianz-Tiriac Pensii Private, Crinu Andanut, nu a dorit sa comenteze decizia Consiliului Concurentei, precizand ca s-a supus controlului pentru ca nu are nimic de ascuns. 

"Avand in vedere ritmul lent de colectare si ponderea mica a contributiilor, nu cred ca exista o intelegere intre administratori", a spus pentru NewsIn presedintele Fincop Broker, Romeo Jantea.

El a mentionat astfel ca nivelul contributiei pe care il plateste fiecare angajat este de 2% din contributia totala de 9,5% pentru asigurarile sociale. "Este o optiune naturala a oricarei companii care activeaza pe pilonul II, in conditiile in care nivelul contributiilor este destul de redus", a mai spus Jantea.  

Inspectorii Consiliul Concurentei efectueaza controale inopinate la o parte dintre actorii de pe piata administrarii fondurilor de pensii private obligatorii (pilonul II) din Romania, la companiile-mama ale acestora, precum si la asociatiile profesionale din acest domeniu, anuntase, miercuri, institutia, intr-un comunicat.

Potrivit acestuia, investigatia a fost declansata pe 3 decembrie si are ca obiect posibila incalcare a Legii concurentei in ce priveste nivelul comisionului de intrare de 2,5% practicat de administratorii de pensii de pe pilonul II. 

Potrivit legii, sunt interzise intelegeri exprese sau tacite intre agentii economici ori asociatiile de agenti economici, orice decizii luate de asociatiile de agenti economici, care au ca obiect sau ca efect restrangerea, impiedicarea ori denaturarea concurentei pe piata romaneasca. Documentele si declaratiile ridicate in cadrul acestor inspectii se afla in analiza.

CSSPP a autorizat 18 administratori de fonduri de pensii private obligatorii: Pensia Viva (administrat de Aviva Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Privat), AZT Viitorul Tau (administrat de Allianz-Tiriac Pensii Private Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat si a Fondurilor de Pensii Facultative), ING (ING Fond de Pensii), Aripi (Generali Fond de Pensii), Vital (BT Aegon Fond de Pensii), OTP (administrat de OTP Fond de Pensii), BRD (administrat de BRD Fond de Pensii), AIG (AIG Fond de Pensii), Interamerican (Interamerican Fond de Pensii), Prima Pensie (administrat de Prima Pensie - Fond de Pensii), Fondul de Pensii Administrat Privat Omniforte (Omniasig Pensii - Societate de administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat), Fondul de Pensii Administrat Privat BCR, (BCR Administrare Fond de Pensii), Fondul de Pensii Administrat Privat Bancpost (Bancpost Fond de Pensii) si Fondul de Pensii Administrat Privat KD (gestionat de KD Fond de Pensii), Alfa (administrat de AG2R Fond de Pensii), Marfin (adiministrat de Marfin Fond de Pensii), Fiducia (administrat de MKB Romexterra Fond de Pensii) si  Zepter (administrat de Zepter Fond de Pensii).

Comisionul de intrare practic de cei 18 jucatori de pe pilonul II este identic, de 2,5% din contributia aderentiolr, acesta fiind si nivelul maxim permis de legislatie.

Pensiile private din pilonul II sunt obligatorii pentru salariatii sub 35 de ani si optionale pentru cei intre 35 si 45 de ani. Aderarea participantilor la un fond de pensii din pilonul II a inceput pe 17 septembrie si dureaza patru luni. Dupa aceasta perioada, cei care nu au optat pentru un fond de pensii vor fi distribuiti in mod aleatoriu catre fondurile autorizate, pe baza unui sistem informatic, potrivit arbitrului pensiilor private.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: