Piata de brokeraj in asigurari ar putea ajunge la 600 milioane euro in 2008
Data publicarii: 07-01-2008 | AfaceriPrimele din asigurarile intermediate de brokeri ar putea ajunge la 600 milioane euro in 2008, reprezentand 22% din piata asigurarilor, a spus Gheorghe Grad, membru in consiliul director al Uniunii Nationale a Societatilor de Intermediere si Consultanta in Asigurari (UNSICAR).
"Brokerii ar putea intermedia prime din asigurari in valoare de 600 de milioane euro in 2008, in timp ce veniturile din comisioane sunt estimate la 12-13% din aceasta suma, in conditiile in care piata totala a asigurarilor ar ajunge la 2,7 miliarde euro in acest an", a precizat Grad.
El a adaugat ca piata ar putea creste cu circa 35% in acest an, cu un avans de peste 100% pe segmentul asigurarilor de locuinte, respectiv 40% pe cel al asigurarilor de viata.
Pentru asigurarile de asistenta medicala, reprezentantul UNSICAR estimeaza avansul la 30%, in timp ce pe segmentul auto, cresterea ar putea fi de 15-20%.
"Valoarea primelor intermediate de brokeri ar putea fi de circa 400 milioane euro in 2007, in timp ce veniturile din comisioane s-ar ridica la 60 milioane euro", a mai spus Grad, care a mentionat ca previziunile au fost facute in conditiile in care piata asigurarilor din Romania este estimata la circa 2 miliarde de euro in 2007.
Potrivit reprezentantului UNSICAR, valoarea primelor intermediate de brokeri creste in acelasi ritm cu piata de asigurari, deoarece o mare parte din afacerile companiilor de asigurari se realizeaza prin intermediul brokerilor.
Brokerii de asigurare au intermediat, in 2006, prime in valoare de 288 milioane euro si au raportat venituri de 72 milioane euro. Societatile de asigurari au afisat prime brute subscrise de 3,64 miliarde lei (1,09 miliarde euro) in primele sase luni din 2007, in crestere cu 29,4% fata de aceeasi perioada din 2006.
UNSICAR a fost infiintata in anul 2000, la initiativa unui grup de 12 societati de intermediere si consultanta in asigurari, ca organizatie non profit, neguvernamentala si apolitica. In prezent, uniunea are 69 de membri si are ca scop sprijinirea membrilor sai pentru cresterea recunoasterii publice si a rolului activitatii intermediarilor si consultantilor in asigurari.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut