A furat 13.000 de euro cu un card pe numele presedintelui bancii Barclays

Data publicarii: 11-01-2008 | International

Un infractor care s-a dat drept presedintele bancii britanice Barclays i-a convins pe angajatii diviziei de carduri a bancii sa emita un nou card pe numele sefului institutiei inainte de a extrage numerar din contul acestuia, a aratat joi pentru Reuters o sursa bancara.

Tabloidul britanic The Sun a afirmat ca seful Barclays, Marcus Agius, a pierdut 10.000 de lire sterline (13.000 euro/19.560 dolari) din contul sau.

Sursa bancara a spus ca noul card a fost emis in urma unui apel telefonic facut de cineva care i-a dat operatorului de carduri de la Barclays unele date personale ale lui Agius. Personalul bancii nu a aplicat insa toate masurile de securitate si nu a cerut informatii suplimentare.

Reprezentantii diviziei de carduri de la Barclays au spus ca nu vor sa dea mai multe detalii referitor la acest caz. Ca in cazul oricarui alt client insa, banii au fost refinantati in contul lui Agius.  

"A fost o eroare umana", a aratat intr-un comunicat un purtator de cuvant. "Procedurile nu au fost urmate in intregime si am avut de invatat din aceasta situatie", a mai spus purtatorul de cuvant.

"Purtam o batalie continua cu infractorii profesionisti. Toti clientii Barclays, incepand cu presedintele, au garantii de 100% in situatiile de frauda, atata timp cat au grija cu responsabilitate de propriile lor informatii", a mai spus purtatorul de cuvant.

Clonarea de carduri si frauda sunt probleme tot mai grave, in contextul in care infractorii folosesc date personale pentru a se da drept posesorii unor carduri.

Oficialii britanici au fost criticati de catre autoritatile fiscale pentru cateva pierderi foarte importante de date personale detinute de guvern, dintre care cel mai grav caz este cel al pierderii a doua discuri ce contin datele personale ale 25 de milioane de britanici, mai mult de o treime a populatiei.

Ministrul britanic de finante, Alistair Darling, a spus ca nu exista niciun semn ca discurile ar fi ajuns in maini criminale. Discurile au fost pierdute la posta dupa ce un oficial le-a expediat ca si corespondenta neinregistrata.

NewsIn