UE va propune ca statele sarace sa aiba cote mai ridicate de emisii de CO2

Data publicarii: 15-01-2008 | Mediu

Comisia Europeana va propune ca cele mai sarace state noi membre din Europa Centrala sa beneficieze de cote mai ridicate de emisii de gaze cu efect de sera, crestere cu pana la 20% pana in 2020 peste nivelul din 2005, au informat surse din UE, citate de Reuters.

Potrivit surselor, cele 15 vechi membre vor suporta diferenta in alocarea acestor cote, astfel incat per ansamblu cele 27 de state ale UE sa-si atinga pana in 2020 tinta de reducere cu pana la 20% fata de nivelul din 1990 a gazelor cu efect de sera.

Obiectivele la nivelul fiecarui stat vor fi stabilite in functie de PIB-ul pe cap de locuitor.

Potrivit propunerilor, care ar putea fi schimbate pana la anuntarea planului, la 23 ianuarie, cele mai bogate vechi membre UE vor fi nevoite sa-si reduca emisiile de dioxid de carbon, principalul gaz responsabil pentru incalzirea climatica, cu pana la 20% fata de nivelul din 2005.

Romania a contestat la sfarsitul anului trecut, la Tribunalul de Prima Instanta al Comunitatilor Europene, doua decizii ale Comisiei Europene referitoare la reducerea cotelor pentru emisiile de gaze poluante, un demers pe care l-au facut si alte state membre UE, printre care Bulgaria.

Prin prima decizie a Comisiei contestata de Romania a fost redus cu 10% plafonul de emisii pentru Romania pentru anul 2007, iar prin cea de-a doua a fost redus cu 20% plafonul de emisii pentru Romania in perioada 2008-2012.

In documentul trimis instantei se argumenteaza ca CE si-a depasit atributiile stabilind cote de emisie de gaze, in conditiile in care Comsia poate doar sa respinga sau sa aprobe planul national de alocare a emisiilor.

Totodata, Romania contesta modul de calcul utilizat de CE. Seful DAE, Adrian Ciocanea, spune ca Romania a aplicat un mod de calcul cunoscut si agreat de CE, iar Comisia a utilizat un mod de calcul "netransparent", modificat in 2007, care a fost aplicat doar in cazul Romaniei si Bulgariei.

NewsIn