Pana in 2010 ar putea ramane doar 10 dintre cei 18 administratori de fonduri pe pilonul II

Data publicarii: 18-01-2008 | Finante-Banci

Pana la sfarsitul anul 2009 am putea avea cel mult zece administratori pe piata pensiilor private, a declarat, pentru The Money Channel, directorul general al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Cristian Rosu.

"Mi-e foarte greu sa spun pana la sfarsitul anului 2008, dar cred ca pana la finalul lui 2009 nu vom avea mai mult de zece administratori pe piata", a declarat Rosu. 

Directorul general al CSSPP a adaugat ca declaratia este o parere personala, rezultata dintr-o analiza "subiectiva" a pietei.

De asemenea, directorul CSSPP a declarat ca repartizarea aleatorie va fi facuta in conformitate cu legea existenta.

Rosu a mentionat ca dupa 24 de luni de functionare, arbitrul pensiilor private va calcula si va face publice randamentele medii pe piata a tuturor administratorilor si va stabili un randament minim care va trebui sa fie respectat.

"Cine se va afla sub acest randament minim va avea la dispozitie patru trimestre consecutive sa isi redreseze situatia fondului. Daca acest lucru nu se va intampla, Comisia va retrage autorizatia de administrare a administratorului pentru fondul respectiv, va institui  procedura de administrare speciala si toate celelalte proceduri tehnice", a declarat Rosu.

Sase organizatii ale societatii civile au cerut autoritatilor garantarea in legislatie a unui randament minim anual egal cu rata anuala a inflatiei in sistemul pensiilor private obligatorii (pilonul II), intr-o scrisoare deschisa publicata pe 9 ianuarie. Organizatiile respective propun ca acoperirea garantiei sa cada in special in sarcina administratorilor.

Numarul de participanti care vor intra in sistemul pensiilor private obligatorii este estimat de jucatorii din piata la circa 3,4 milioane de persoane "eligibile".

In primul an de activitate, 2% din contributia totala de 9,5% pentru asigurarile sociale pe care o plateste fiecare angajat va ajunge in administrare privata. Ponderea va creste cu cate o jumatate de punct procentual anual, pana la atingerea valorii de 6% aplicate venitului lunar brut, intr-un interval de opt ani.

In noiembrie, salariul mediu brut era de 1.522 lei (circa 440 euro), suma la care contributia lunara de 2% ar insemna circa 8,80 euro. Doar la acest nivel al salariului mediu, piata romaneasca a pensiilor private obligatorii ar insemna contributii de circa 360 milioane euro anual.

NewsIn

Mai citeste si:

Ultimele stiri pe BankNews.ro: