Banca Fortis ar putea anunta pierderi de 1-2 miliarde euro in urma crizei creditelor ipotecare

Data publicarii: 27-01-2008 | International

Banca belgiano-olandeza Fortis ar putea fi supusa luni presiunilor dupa o stire din presa potrivit careia banca ar putea anunta mari pierderi din cauza crizei creditelor si dupa scaderea cotatiei actiunilor acesteia, scrie Reuters.

Potrivit articolului aparut sambata in cotidianul belgian De Standaard, care citeaza "o sursa bine informata",  Fortis va publica pierderi peste estimari, de 1-2 miliarde euro, rezultate din criza creditelor ipotecare cu grad de risc ridicat, in contextul in care actiunile bancii s-au depreciat vineri semnificativ, pe fondul avertizarilor legate de profit.

Sursa citata a spus ca pierderile anuntate de Fortis vor fi mai mari decat cele anticipate, insa a refuzat ca dezvaluie cifre exacte.

Deocamdata, reprezentantii Fortis au declarat ca nu au nicio explicatie pentru scaderea brusca de vineri a cotatiei actiunilor si au refuzat sa faca vreun comentariu.

Actiunile Fortis cotate la bursa din Bruxelles s-au depreciat vineri cu 10,34% la 13,26 euro, cel mai mic nivel din ultimii trei ani.

Pietele financiare raman tensionate dupa o saptamana ce a debutat cu prabusirea cotatiilor actiunilor pe fondul temerilor legate de recesiunea americana, a continuat cu o reducere drastica a dobanzii de politica monetara in Statele Unite si a marcat cel mai mare scandal bancar din istorie, frauda interna de 4,9 miliarde euro de la Societe Generale.

O sursa din mediul bancar a declarat ca Fortis a organizat vineri o intrunire a consiliului de conducere, insa o purtatoare de cuvant a bancii nu a confirmat acest zvon.

Fortis, care cumpara operatiunile olandeze ale bancii rivale ABN Amro, a anuntat in noiembrie o scadere cu 10% a profitului din al treilea trimestru si a atras atentia asupra pierderilor cauzate de criza creditelor ipotecare cu grad de risc ridicat.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: