Romstal Leasing: contracte in valoare de peste 211 milioane euro, in crestere cu 49% fata de 2006

Data publicarii: 28-01-2008 | Afaceri

In anul 2007, compania Romstal Leasing S.A. a finantat 5.850 de contracte in valoare de peste 211 milioane euro, cu 49% mai mult decat rezultatele raportate in 2006, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro.

"Suntem foarte mandri de rezultatele obtinute in 2007, pentru ca sunt o dovada a maturitatii companiei noastre. Acest lucru este cu atat mai important pentru ca in 2008 sarbatorim si 10 ani de existenta a companiei Romstal Leasing pe piata de leasing din Romania. Am atins aceasta crestere ridicata anul trecut, pe de o parte, datorita extinderii retelei teritoriale pana la un numar de 32 de puncte de lucru, iar pe de alta parte, datorita imbunatatirii conditiilor de finantare pentru cele mai importante categorii din produsele noastre." a declarat directorul de marketing al Romstal Leasing, Ionut Chirila.

In 2007 Romstal Leasing a crescut perioada de finantare pentru leasingul imobiliar la 20 de ani, pentru vehiculele comerciale si pentru echipamente la 7 ani, iar pentru leasingul auto destinat persoanelor fizice la 10 ani. In plus, participarea Romstal Leasing la SIAB 2007 a atras o crestere record a finantarilor in luna octombrie, cand valoarea contractelor a fost de aproape 40 milioane de euro.

La finalul anului 2007, in portofoliul companiei, autoturismele detineau o pondere de 40%, vehiculele comerciale usoare si grele 44%, motocicletele 1%, echipamentele 9% si imobilele 6%. Cea mai importanta crestere a inregistrat-o segmentul echipamentelor, care si-a dublat ponderea fata de anul 2006. In sectorul auto, cea mai mare crestere au inregistrat-o vehiculele comerciale, numarul contractelor pentru acest segment fiind cu 60% mai mare fata de anul trecut.

Leasingul imobiliar - in crestere cu circa 70%

Pe segmentul de leasing imobiliar, Romstal Leasing a finantat 69 de contracte in valoare totala de 16 milioane euro, in crestere cu circa 70% fata de anul 2006. Principalele bunuri finantate le-au reprezentat cladirile rezidentiale si terenurile. Pentru anul in curs, compania vizeaza dublarea valorii finantarilor pe segmentul leasingului imobiliar, pana la 30 milioane euro.

Planuri pentru 2008

Pentru anul 2008, Romstal Leasing si-a propus sa depaseasca cu 30% realizarile din 2007 si sa incheie peste 7.500 de contracte in valoare de 275 milioane euro. In acest an, Romstal Leasing mizeaza in continuare pe cresterea segmentelor destinate echipamentelor si leasingului imobiliar pana la o cota de 20% din totalul finantarilor companiei. Romstal Leasing detine o cota de piata de 4,2%, in conditiile in care piata de leasing este estimata la 4,3 miliarde euro, iar pentru 2008 tinteste sa detina 4,6% cota de piata.

La finalul anului 2006, KBC, unul dintre cele mai importante grupuri financiare din Europa Centrala si de Est a achizitionat pachetul majoritar de actiuni in cadrul Romstal Leasing pentru suma de 70 milioane euro.

Redactia BankNews.ro

Ultimele stiri pe BankNews.ro: