Bush admite o perioada de incertitudine pentru economia americana, dar este optimist

Data publicarii: 29-01-2008 | International

Presedintele american George W. Bush a recunoscut luni, in discursul despre starea natiunii, ca economia americana traverseaza o perioada de incertitudine, dar a spus ca este optimist cu privire la perspectivele sale pe termen lung, transmite Reuters.

"Economia noastra traverseaza o perioada de incertitudine", fiind afectata de criza imobiliara, de scaderea ritmului de creare de noi locuri de munca si de costurile ridicate ale energiei, a spus Bush, adaugand insa: "Pe termen lung, americanii pot avea incredere in cresterea noastra economica".

In ultimele saptamani, amenintarea unei recesiuni americane a semanat panica pe pietele bursiere din lume.

"Nu cred ca va fi recesiune", declarase Bush pentru postul de televiziune ABC cu cateva ore inainte de discursul despre starea natiunii.

Seful statului cu prima economie mondiala a cerut Congresului sa evite tentatia de a face adaugiri planului de relansare economica in valoare de 150 de miliarde de dolari, spunand ca acest lucru ar amana si chiar pune in pericol acordul convenit saptamana trecuta de Casa Alba si liderii Congresului. Planul consta in reduceri fiscale pentru contribuabili si companii pe care Bush le doreste permanentizate.

Presedintele a avertizat ca isi va folosi dreptul de veto pentru a bloca orice lege care ar prevedea cresterea impozitelor.

Bush a cerut legislativului sa aprobe un acord de liber-schimb cu Columbia, subliniind beneficiile comertului pentru economia nationala.

Incertitudinile economice au depasit recent razboiul din Irak pe lista motivelor de ingrijorare ale americanilor.

NewsIn