American Colony investeste peste 1,8 miliarde euro in trei proiecte imobiliare in Romania

Data publicarii: 29-02-2008 | Imobiliare

Dezvoltatorul imobiliar American Colony va investi prin intermediul subsidiarei sale Inter Colony Real Estate Development peste 1,8 miliarde de euro pe piaţa imobiliară din România, unde are în plan construirea a câteva mii de apartamente, potrivit paginii de internet a companiei.

Cel mai mare proiect al companiei pentru piaţa imobiliară românească va fi realizat în parteneriat cu un alt investitor israelian pe un teren de circa un milion de metri pătraţi în comuna Afumaţi. Investiţia se va ridica la 1,635 miliarde euro, iar Intercolony deţine 65% din acest proiect, a cărei construire va începe în primul trimestru al anului viitor. Potrivit datelor companiei, proiectul din Afumaţi are destinaţie rezidenţială, iar construcţia va fi finalizată într-un interval de şase ani de la începerea lucrărilor.

Cel de-al doilea proiect al firmei va fi realizat în zona Floreasca din Bucureşti, lângă Lacul Tei, pe un teren de circa 19.000 de metri pătraţi şi va costa 89 de milioane de euro. Acolo, Inter Colony a cumparat un teren de 14.000 mp, pe care va dezvolta un proiect rezidenţial de lux ce va fi terminat în aproximativ patru ani.

Ultimul proiect anunţat pentru piaţa din România va fi realizat în oraşul Voluntari, unde pe un teren de 40.000 metri pătraţi vor fi construite peste1.200 de apartamente, dar şi un centru comercial de 10.000 mp, pentru care se vor investi aproape 100 de milioane de euro. Afacerea va fi realizată şi de această dată împreună cu un investitor israelian.

American Colony are în plan să adune de pe piaţa de londoneză de investiţii alternative (AIM) circa 400 de milioane de euro, bani ce urmează să fie folosiţi pentru finanţarea proiectelor dezvoltate de companie. Compania mai are în plan şi alte proiecte rezidenţiale în Ungaria şi Cipru.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: