Greenspan: investitorii sunt vinovati pentru criza creditelor, nu Federal Reserve

Data publicarii: 07-04-2008 | International

Fostul guvernator al bancii centrale americane (Federal Reserve), Alan Greenspan, s-a aparat impotriva acuzatiilor potrivit carora politica monetara relaxata din Statele Unite a determinat actuala criza a creditelor si a dat vina pe investitori, relateaza Reuters.

Intr-un articol publicat luni in cotidianul Financial Times, Greenspan a explicat ca boom-ul pietei imobiliare din perioada 2001-2006 nu a fost doar in Statele Unite.

"Dezvoltarea imobiliara din Statele Unite a fost aproape de media de la nivel mondial si dovezile ca politica monetara ar fi contribuit la aceasta situatie sunt foarte slabe", a mai mentionat Greenspan.

Sub conducerea lui Greenspan, Federal Reserve a coborat dobanda de politica monetara de la 6,5% la sfarsitul anului 2000 pana la 1,0% la mijlocul lui 2003. Alte banci centrale au urmat aceasta tendinta, desi nu pana la un nivel atat de scazut, cu exceptia bancii centrale a Japoniei.

Federal Reserve a fost acuzata ca a mentinut dobanzile la un nivel prea scazut pentru prea mult timp, in incercarea de a sustine economia americana dupa pierderea increderii in urma atentatelor de la 11 septembrie 2001.

Insa Greenspan a notat ca ritmul de crestere a economiei americane era inca scazut in iunie 2003, cand Federal Reserve a coborat dobanda la 1%. Banca centrala a inceput sa urce nivelul un an mai tarziu, insa chiar si atunci, conditiile monetare nu sustineau cresterea creditarii, a explicat acesta.

"Atat baza monetara cat si indicatorii M2 au crescut cu mai putin de 5% in anul 2004, nu suficient incat sa sustina o expansiune majora a creditelor", a spus Greenspan.

In schimb, fostul guvernator al Federal Reserve a pasat investitorilor vina pentru criza creditelor ipotecare cu grad de risc ridicat. "Centrul problemei creditelor ipotecare cu grad de risc ridicat a fost reprezentat de greselile de apreciere ale investitorilor", a mentionat Greenspan.

Ipotecile cu grad de risc ridicat au inregistrat o crestere puternica pentru ca au parut subevaluate si au creat iluzia unor mari oportunitati de profit.

Greenspan a mai spus ca se indoieste ca inasprirea reglementarilor ar fi rezolvat problema. "Problema nu o reprezinta lipsa reglementarilor, ci asteptarile nerealiste in legatura cu ce pot preveni autoritatile de reglementare", a adaugat el.

NewsIn