Banca Transilvania ia 20 de mil. euro de la DEG pentru credite catre IMM-uri si populatie

Data publicarii: 11-04-2008 | Finante-Banci

Banca Transilvania a primit o linie de finantare in valoare de 20 de milioane euro de la institutia financiara germana DEG (Deutsche Investitions- und Entwicklungsgesellschaft) pentru sustinerea sectorului firmelor mici si mijlocii si a celui de retail banking, a anuntat banca.

Banca Transilvania a beneficiat pana in prezent de alte patru finantari din partea DEG, se mai precizeaza in comunicatul de presa al bancii.

Reteaua bancii este formata, in prezent, din 475 de unitati.

Activitatea Bancii Transilvania este organizata pe patru linii principale de afaceri - persoane fizice, IMM-uri, companii mari si "Divizia pentru Medici".

DEG, parte a grupului bancar KfW, este una dintre cele mai mari institutii financiare de investitii si dezvoltare din Europa. In 2007, DEG a investit aproximativ 1,2 miliarde euro in tarile in curs de dezvoltare si pe pietele emergente, cu cel putin 30% mai mult decat in anul precedent.