Presedintele Generali: obiectivele grupului pentru anul 2009 vor fi mai greu de atins

Data publicarii: 21-04-2008 | Afaceri

Cel mai mare asigurator din Italia, Assicurazioni Generali, se va confrunta cu dificultati in atingerea tintelor de profit net pentru 2009 din cauza crizei din piete, a spus in cadrul unui interviu presedintele Generali, Antoine Bernheim, citat de Reuters.

Grupul tinteste un profit net de 3,8 miliarde euro (6,01 miliarde dolari) in 2009, insa obiectivul a devenit mai dificil de atins, a declarat Bernheim pentru cotidianul francez La Tribune.

"Obiectivul a fost formulat inainte de criza financiara", a mai spus acesta. "Cred ca, in contextul crizei, tinta a devenit si mai ambitioasa".

Bernheim a spus ca sectorul de asigurari, in ansamblu, se confrunta cu "un prim trimestru dificil" din cauza scaderii burselor, insa a parut mai putin ingrijorat de rezultatele propriului grup.

"Nu cunosc inca statisticile pentru Generali, insa consecintele nu vor fi foarte mari", a spus acesta, subliniind ca Generali nu a intrat pe piata creditelor ipotecare cu grad de risc ridicat si ca are numai o expunere marginala la produsele derivative.

Bernheim a mai spus ca Generali ia in considerare o investitie de mica amploare in Norvegia sau Suedia si ca vrea sa consolideze pozitia in Brazilia, insa a adaugat ca, in ciuda tentatiei de a profita de deprecierea dolarului, este putin probabila o achizitie mai mare.

"Multi oameni cred ca Generali ar trebui sa incheie o afacere foarte mare, insa trebuie sa stabilim o tinta si sa efectuam, cu siguranta, o majorare de capital", a mai spus Bernheim.

"Desi este posibil ca valoarea de piata a unor companii de asigurari sa fi scazut foarte mult, este sigur ca finantarea a devenit mai dificila", a mai spus acesta. "Nu sunt convins ca o achizitie foarte mare este benefica in acest moment".

Bernheim a fost criticat de fondul britanic de investitii Algebris, care a atacat guvernarea corporatista a Generali si a prezentat propria lista de auditori ce urmeaza sa fie prezentati in cadrul intrunirii actionarilor Generali din 26 aprilie.

Fondul i-a cerut lui Bernheim, in varsta de 83 de ani, sa se retraga, insa acesta a respins criticile si a anuntat ca nu are intentia de a schimba structura manageriala a grupului sau de a se retrage din functie.

"Sunt atacat in Italia din pricina varstei, insa fiind bancher de investitii de aproape 40 de ani, stiu ce este si ce nu este bine pentru companie", a spus Bernheim.

NewsIn