Piraeus Bank Romania si-a sporit activele cu 14,5% in primul trimestru, pana la 3,3 miliarde euro

Data publicarii: 15-05-2008 | Finante-Banci

Subsidiara romaneasca a grupului financiar grec Piraeus Bank , si-a sporit activele cu 14,5% in primul trimestru al acestui an, pana la 3,296 miliarde euro la finalul lunii martie, pe fondul extinderii retelei si a portofoliului de credite, a anuntat joi banca mama.

La sfarsitul anului trecut, activele bancii erau de 2,878 miliarde euro, arata raportul financiar al Piraeus Bank, a patra banca din Grecia.

Fata de sfarsitul primului trimestru al anului trecut, cand activele bancii erau de 1,139 miliarde euro, activele Piraeus Bank Romania au crescut de aproape trei ori (+189%) la sfarsitul lunii martie 2008.

Conducerea bancii si-a fixat ca obiectiv intrarea in topul primelor zece banci din Romania in acest an, potrivit unei declaratii din martie a presedintelui-director executiv al Piraeus Bank Romania, Stavros Lekkakos.

De altfel, dintre subsidiarele din afara Greciei a grupului Piraeus, cea din Romania avea cele mai mari active, acestea reprezentand aproape o treime din activele din afara Greciei ale grupului.

Piraeus s-a extins in ultimii ani, avand afaceri bancare, in afara de Romania, si in Albania, Bulgaria, Serbia, Egipt, Ucraina si Cipru. Banca elena are o subsidiara in Statele Unite si o sucursala la Londra, numarul de unitati din afara Greciei fiind de 460 la sfarsitul lunii martie.

Piraeus Bank Romania si-a sporit cota de piata pe creditarea bancara de la 3,2% in martie 2007 la 5% in martie 2008.

Anul trecut, Piraeus Bank Romania si-a sporit profitul inainte de impozitare de aproape sase ori, pana la 22 milioane euro, pe fondul triplarii activelor administrate.

Reteaua Piraeus Bank Romania s-a extins cu 76 de unitati intre martie 2007 si a treia luna din acest an, pana la 130 de sucursale si agentii. La sfarsitul anului trecut, banca avea o retea nationala de 110 unitati si 132 de bancomate.

Piraeus Bank, al patrulea creditor din Grecia, a anuntat joi o crestere a profitului net in primul trimestru al acestui an cu 46% fata de acelasi interval din 2007, pana la 138,5 milioane euro, peste estimarile analistilor.

Afacerile din afara Greciei au adus bancii elene un profit net de 34 milioane euro in primul trimestru, de peste trei ori mai mare decat in aceeasi perioada din 2007.

NewsIn

Tag-uri:
Ultimele stiri pe BankNews.ro: