BRD a lansat Punct Card, un card de credit cu program de fidelitate

Data publicarii: 19-05-2008 | Finante-Banci

BRD a lansat astazi Punct Card, un card de credit cu program de fidelitate atasat, care incurajeaza si recompenseaza utilizarea sa la cumparaturi. In acelasi scop, noul card propune o perioada de gratie de pana la 60 de zile pentru platile la comercianti, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro.

Punct Card ofera acces la o linie de credit de pana la 20.000 lei, iar pentru sumele utilizate la comercianti si rambursate in cadrul perioadei de gratie, dobanda este 0.

Mecanismul de rambursare: clientul poate opta pentru alimentarea minima lunara a contului, in suma fixa, in functie de creditul utilizat. Linia de credit se reintregeste automat, pe masura rambursarii sumei utilizate.

Cu Punct Card, clientii sunt inscrisi automat si gratuit in Programul de Fidelitate. Prin acest program, ei acumuleaza puncte de fidelitate pentru utilizarea cardului la cumparaturi (la toti comerciantii care afiseaza sigla MasterCard), plata facturilor si plati pe internet. In plus, BRD a incheiat parteneriate cu o serie de comercianti, avand peste 550 de locatii in intreaga tara, in cadrul carora clientii beneficiaza de puncte suplimentare si, mai mult, pot utiliza punctele acumulate pentru noi cumparaturi.

Dintre comerciantii cu care banca a incheiat parteneriate pana in acest moment se regasesc: Leonardo, DOMO, Meli Melo, bam boo, Agip, Praktiker, Diverta, Guara, Pizza Hut, KFC, Farmaciile Dona, Paralela 45.

Emis sub insemnele MasterCard, noul card de credit are utilizare nationala si internationala si permite, pe langa efectuarea de plati la comercianti, si realizarea de plati pe internet, plata facturilor de utilitati la ATM-urile si POS-urile BRD, retrageri de numerar la ATM.

Punct Card dispune si de un pachet de servicii atasate care include o asigurare de viata Aviva, precum si servicii de asistenta si asigurare de calatorie gratuite, oferite de AIG, se mai precizeaza in comunicatul bancii.

Redactia BankNews.ro

Ultimele stiri pe BankNews.ro: