Unii angajatori au platit de doua ori contributia pe pilonul II din exces de zel

Data publicarii: 22-05-2008 | Finante-Banci

Pentru circa 300.000 de clienti, angajatorii au virat sumele de doua ori catre administratorii de fonduri private obligatorii (pilon II) pe 20 mai din exces de zel, deoarece unele firme au depus declaratiile nominale de doua ori, a spus miercuri presedintele CNPAS, Mariana Campeanu.

"In urma cu cu cateva zile am anuntat ca un numar de cinci sau sase angajatori nu si-au depus declaratiile la timp si a fost o reactie neasteptat de buna", a mentionat Campeanu, care a adaugat ca pe 20 mai foarte multi angajatori s-au grabit sa depuna declaratiile nominale.

Ea a mentionat ca angajatorii trebuie sa constientizeze ca trebuie sa depuna declaratiile nominale la timp si corect.

"Vom verifica toti acei agenti economici care nu au depus declaratiile la timp si ii vom sanctiona luna de luna, pana cand se vor disciplina", a mai spus seful CNPAS.

In ce priveste cele 961.355 de conturi goale, Campeanu a spus ca nu crede ca numarul acestora a fost o surpriza, in conditiile in care in urma cu patru luni estimase numarul acestora intre 700.000 si 1,5 milioane.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: