BNR a atras 75 milioane lei, in depozite la o saptamana, de la o singura banca

Data publicarii: 27-05-2008 | Finante-Banci

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a atras, luni, de la o singura banca numai 75 milioane lei (aproape 20,4 milioane euro) in depozite cu scadenta pe 2 iunie, la dobanzi de 9,75% pe an, a declarat dealerul Bancii Comerciale Romane (BCR) Narchis Noaghea.

Tot luni au revenit in piata depozitele de 3,6 miliarde lei atrase in urma cu o saptamana de banca centrala.

Dobanzile la depozitele pentru o zi de tip overnight se afla la un nivel destul de ridicat, de 10-10,5% pe an, peste cel al dobanzii de politica monetara, de 9,75% pe an, odata cu inceperea unei noi perioade de constituire a rezervelor minime obligatorii.

Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de luni, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 9,78% pe an, peste cel de 6,71% pe an din sedinta anterioara, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a crescut la 10,28% pe an, de la 7,21% pe an, cat era vineri.

NewsIn