PCfun si Electrofun isi propun ca 8% din afaceri sa se realizeze din vanzarile prin credit

Data publicarii: Astazi, 27-05-2008 | Afaceri

Magazinele online PCfun si ElectroFun, operate de FiT Distribution, vizeaza in cateva luni vanzari pe credit online de 8% din cifra de afaceri a celor doua magazine, a declarat directorul de marketing, Madalin Durca.

"In cateva luni ne propunem sa atingem 8% vanzari pe credit, din cifra de afaceri a celor doua magazine online PCfun si Electrofun", a declarat directorul de marketing al PCfun/Electrofun, Madalin Durca, dupa ce a anuntat lansarea serviciului de creditare Cnet, un serviciu 100% online, oferit in parteneriat cu Cetelem IFN.

Potrivit reprezentantilor companiei, serviciul de creditare online se adreseaza persoanelor fizice si are ca scop cresterea confortului utilizatorilor de Internet prin accesul imediat la un credit, fara vizite la consultanti si cu rate fixe pe toata durata contractului. Completarea formularului de solicitare dureaza aproximativ 10 minute, iar raspunsul se primeste imediat.

"Prin parteneriatul cu Cetelem am incercat sa reducem durata si procesul de obtinere a unui credit cu pana la 80%. Ratele inca nu se pot plati cu cardul (n.r. se platesc la birourile Cetelem din toata tara), insa avem in perspectiva si acest lucru. Cred ca vanzarea prin credit nu era foarte bine valorificata de catre magazinele noastre, pentru ca un consumator online cauta in primul rand sa simplifice procesul de achizitie, insa nici nu aveam alternative viabile, a adaugat Durca.
  
Conditiile de acordare a creditului online sunt foarte flexibile, adresandu-se unui segment de public cat mai larg, solicitantii de credit online putand fi pensionari sau salariati, persoane care realizeaza venituri din profesii liberale, cu o vechime la locul de munca de minim trei luni.

Magazinele online PCfun si ElectroFun vizeaza sa atinga anul acesta o cifra totala de afaceri de 15 milioane dolari, estimand valoarea pietei romanesti de comert online la 275 milioane dolari. PCfun.ro, ce activeaza in domeniul produselor IT, electronice si telefoanelor GSM, a inregistrat in 2007 o crestere a cifrei de afaceri de 2,5 ori fata de anul anterior si estimeaza pentru anul 2008 o cota de piata de 5%.

NewsIn