Inca doua ore de program si comisioane mai mici la bursa, de luni

Data publicarii: 30-05-2008 | Bursa

Bursa de Valori Bucuresti va reduce, de luni, cu 10% comisioanele la tranzactionare, iar daca rulajul mediu al pietei va ajunge la 16 milioane euro, operatorul va face o noua scadere, de 5%. In acelasi timp, programul de tranzactionare va fi extins cu doua ore, inchiderea urmand a se face la 16.30. Aceasta modificare de program a fost facuta in scopul cresterii lichiditatii generale a bursei, dar si pentru a prinde ultimele evolutii de pe pietele internationale.

O data cu intrarea in vigoare a noului orar de tranzactionare, bursa va diminua comisioanele la tranzactionare cu 10%, pornind de la estimarea ca valoarea medie zilnica a tranzactiilor se va situa la nivelul de 14 milioane de euro.

Pentru operatiunile realizate pe piata principala, comisionul la vanzare scade de la 0,14 la 0,13%, iar la cumparare de la 0,06 la 0,05%.

Pentru market-makeri comisionul la vanzare va fi redus de la 0,1 la 0,09%, in timp ce la cumparare va scadea de la 0,04 la 0,03%.

Modificarea va intra in vigoare in luna imediat urmatoare inregistrarii valorii medii zilnice de 16 milioane de euro si se va aplica pentru aceleasi categorii de comisioane de tranzactionare carora li s-a aplicat reducerea de 10%.

Cotidianul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: