ZF: Topul celor mai mari salarii oficiale din Bucuresti, conform datelor de la Fisc

Data publicarii: 10-06-2008 | Finante-Banci

Cel mai mare venit obtinut anul trecut in Capitala a provenit din activitatea de consultanta pentru afaceri si management, castigul salarial anual record, de 2,47 mil. lei (circa 743.000 de euro), fiind inregistrat in sectorul 1, potrivit datelor furnizate ZF de Directia Generala a Finantelor Publice Bucuresti.

Pe pozitia secunda in topul salariilor se plaseaza un contribuabil din aceeasi breasla, dar din sectorul 2, cu un venit de peste 615.000 de euro.

Productia de calculatoare a adus unui salariat din sectorul 4 un venit anual de circa 412.000 de euro.

Locurile patru si cinci in clasament sunt ocupate de contribuabili care lucraza in constructii de cladiri si lucrari de geniu civil (sectorul 2) si supravegherea asigurarilor (sectorul 1), cu venituri de 377.000 de euro, respectiv 376.000 de euro.

Tot in sectorul 1 a fost raportat un castig de aproape 371.000 de euro, din activitatea de asigurare a calitatii, precum si un salariu de peste 345.000 de euro, pe segmentul de supraveghere a asigurarilor.

Tehnica aeronautica a adus sectorul 6 in top 10 al castigurilor, pe locul 8, cu un venit anual de 338.000 de euro.

Urmatoarea pozitie este ocupata de un contribuabil din industria de supraveghere a asigurarilor, din sectorul 1, care a obtinut anul trecut un salariu de peste 321.000 de euro.

Cu un venit anual de aproape 216.000 de euro, intra pe locul 10 un salariat din domeniul productiei sapunurilor, detergentilor si produselor de intretinere, din sectorul 2.

Integral in Ziarul Financiar