Criza financiara mondiala ar putea reduce pretul bancilor din Romania in cazul unor preluari

Data publicarii: 13-06-2008 | Finante-Banci

Interesul bancilor straine pentru preluarea altor banci din Europa Centrala si de Est, inclusiv din Romania, a scazut, pe fondul crizei financiare internationale, si ar putea duce la o diminuare a pretului bancilor locale, a spus Constantinos Pittalis, analist al Moody's.

"Prioritatile grupurilor bancare straine s-au modificat, pe fondul crizei financiare internationale, deoarece multe dintre marile banci se confrunta in prezent cu probleme de lichiditate. Acest lucru a determinat scaderea interesului lor pentru extinderea pe pietele emergente, ceea ce ar putea determina si o ieftinire a bancilor est-europene care pot fi tinta unor preluari", a declarat Pittalis.

El a explicat ca avansul accelerat al creditarii, una din principalele ingrijorari in privinta economiei romanesti, ar putea duce in timp la o deteriorare a calitatii activelor bancare in Romania si a adaugat ca exista deja primele semne ale acestei deteriorari.

De asemenea, cresterea rapida a creditului in valuta ar putea duce in timp la majorarea ratei creditelor neperformante, pe care Moody's le masoara raportat la capitalurile proprii ale bancilor.

Analistul Moody's considera ca exista in continuare loc de extindere a bancilor pe piata din Romania, dar aceasta trebuie sa fie selectiva.

El a mai spus ca bancile s-ar putea dezvolta si prin canale alternative de distributie pe anumite segmente de piata, dar ca segmente precum internet banking au potential limitat, din cauza ratei scazute de penetrare a internetului in Romania raportat la populatia tarii.

Canalele de distributie alternativa mai accesibile pentru banci ar fi, prin urmare, serviciile bancare prin telefon (call center) sau deschiderea de unitati bancare mai mici in teritoriu, a mai spus Pittalis.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: