Bancile care nu respecta masurile de prevenire a spalarii banilor risca amenzi de pana la 50.000 lei
Data publicarii: 16-06-2008 | Finante-BanciBancile si IFN-urile care nu respecta masurile impuse prin lege pentru cunoasterea clientelei, in scopul prevenirii spalarii banilor si finantarii terorismului, risca amenzi intre 10.000 si 50.000 de lei, arata un nou proiect de regulament elaborat de Banca Nationala a Romaniei (BNR).
Pe langa aceasta sanctiune, institutiilor financiare li se pot aplica pedepse complementare, precum confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contraventie, suspendarea autorizatiei de exercitare a unei activitati sau inchiderea unitatii.
"Normele de cunoastere a clientelei elaborate de fiecare institutie trebuie sa corespunda naturii, volumului, complexitatii si intinderii activitatii sale si sa fie adaptate la gradul de risc asociat categoriilor de clienti pentru care aceasta presteaza servicii financiar-bancare si la gradul de risc al produselor si serviciilor oferite", se mai precizeaza in proiectul BNR.
Acesta vine ca urmare a adoptarii unui act normativ, de catre Guvern, legat de prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, reprezentand o aliniere la prevederile internationale, date de Financial Action Task Force on Money Laundering.
Astfel, proiectul BNR urmeaza initiativei similare a arbitrului pietei de capital. Pe 5 iunie, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a propus un regulament in care sunt introduse masuri care impun cunoasterea mai buna a clientilor de catre intermediari.
Potrivit proiectului de regulament al BNR, institutiile vor stabili categoria clientilor ce prezinta un grad de risc potential mai ridicat, pe baza unor indicatori de risc care pot avea in vedere volumul activelor sau veniturilor, tipul serviciilor solicitate, tipul activitatii desfasurate de client, circumstantele economice, reputatia tarii de origine si plauzibilitatea explicatiilor oferite de client.
De asemenea, institutiile de credit care ofera servicii bancare complexe, denumite in practica internationala private banking, trebuie sa manifeste o vigilenta sporita fata de categoria de clientela careia ii sunt oferite astfel de servicii.
Bancile sau institutiile financiare nonbancare trebuie sa furnizeze BNR, la cerere, rapoarte cu privire la clienti si operatiunile efectuate pentru acestia, inclusiv orice analiza pe care institutiile au facut-o pentru detectarea tranzactiilor neobisnuite sau suspecte ori pentru a determina gradul de risc asociat unei tranzactii ori unui client, mai prevede proiectul elaborat de banca centrala.
Acesta mai poate fi amendat pana pe 23 iunie 2008.
Institutiile financiare vor modifica normele de cunoastere a clientelei si le vor transmite Bancii Nationale a Romaniei in cel mult 60 de zile de la data intrarii in vigoare a regulamentului. De asemenea, bancile si IFN-urile au la dispozitie sase luni sa aplice masurile adoptate.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut