Contractele cu finantari europene vor contine, de la 1 iulie, termene intermediare de executie

Data publicarii: 01-07-2008 | Finante-Banci

De la 1 iulie, contractele cu finantari europene vor contine penalizari pentru intarziere si termene intermediare de executie, legislatia nationala fiind armonizata cu standardele europene de practica in domeniu, a declarat Eugen Teodorovici, secretar de stat in Ministerul de Finante.

In urma unui ordin comun al Ministerului Economiei si Finantelor, Ministerului Transporturilor si Ministerului Dezvoltarii si Lucrarilor Publice, de la 1 iulie, toti beneficiarii de fonduri europene si autoritatile ce gestioneaza acesti bani vor trebui sa aplice conditiile contractuale internationale - FIDIC, in care sunt specificate clauze suplimentare, legate de obligatiile ce revin contractorilor.

In primul rand, vor fi introduse in contractele derulate din bani comunitari termene intermediare de executie si penalitati de intarziere. De asemenea, s-au facut unele completari in ce priveste autoritatea inginerului, referitoare la faptul ca pentru extinderea termenului de executie si alegerea subcontractorilor acesta va avea nevoie de aprobarea prealabila a beneficiarului. O alta masura se refera la eliminarea posibilitatii de contestare a unei note de reziliere, prin transformarea clauzelor de reziliere in pact comisoriu de gradul IV.

Ministerul de Finante va transmite tuturor autoritatilor implicate Ghidul Utilizatorului Conditiilor de Contract FIDIC, iar ulterior va colabora cu Ministerul Educatiei si Cercetarii pentru a introduce, cu titlu obligatoriu, in cadrul facultatilor cu profil tehnic, studierea acestor standarde pentru ca viitorii absolventi, fie ca vor lucra in administratie, la autoritatile contractante sau in mediul privat sa poata incheia acordurile conform practicii internationale.

Pana la sfarsitul anului, MEF intentioneaza sa creeze, impreuna cu Ministerul Justitiei, o instanta specializata pentru litigii comerciale si contractuale, cu termene pana la care poate emite decizii finale pentru a evita intarzierea in derularea contractului si implicit pierderea finantarii europene.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: